„Danke, Shanke!” Declarația lui Cristi Tănase după golul de CNN marcat în Turcia: „Sper să fiu convocat”

"Danke, Shanke!" Declarația lui Cristi Tănase după golul de CNN marcat în Turcia: "Sper să fiu convocat"

Piteșteanul Cristi Tănase a înscris un gol fenomenal pentru echipa sa, Karabukspor, în victoria de vineri, scor 3-2, acasă, cu Antalyaspor. Fostul stelist a pătruns în careul de 16 metri și a șutat din interior, cu sete, sub transversarala portarului advers. Digisport a vorbit azi mijlocașul școlit la FC Argeș.

„Telefonul meu nu a sunat, poate al colegilor mei. Pe mine nu m-a sunat nimeni de la echipa națională, sper să sune după ultimul meci. Mai avem câteva jocuri până la meciurile naționalei și sper să joc cât mai bine și dacă o să reușesc să dau și goluri cu atât mai bine. Sper să fiu în atenția lor. Nu știu dacă mai e vreun meci ușor, toate meciurile sunt grele, am făcut un pas greșit, primul meci, n-am reușit să câștigăm, ținând cont că am avut și penalty ratat. Se întâmplă în fotbal și trebuie să mergem cu gândul la victorie la următorul meci pe care-l avem”, a declarat Cristi Tănase, pentru Digi Sport.

Clubul turc Kardemir Karabukspor, unde sunt legitimați românii Iasmin Latovlevici, Cristian Tănase, Marius Alexe, Valerică Găman și Ionuț Neagu, a câștigat, vineri, scor 3-2, meciul disputat pe teren propriu cu Antalyaspor.

Doar trei dintre fotbaliștii români au fost titulari și integraliști: Latovlevici, Găman și Tănase. Mai mult, cei doi foști steliști au marcat (Tănase) și au oferit pase decisive (Latovlevici). Marius Alexe și Ionuț Neagu nu au făcut parte din lotul pentru această partidă.

Golurile partidei au fost marcat de Cristian Tănase, în minutul 54, și Abdou Traore, care a reușit o „dublă”, în minutele 80 (din pasa lui Latovlevici) și 86, respectiv Diego Angelo, în minutul 77, și Deniz Kadah, în minutul 90+2′.

În urma acestei victorii, Kardemir Karabukspor a urcat pe locul patru în clasament, cu șase puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro