George Copos, după ce a fost audiat la DNA: „Conducerea de la Rahova a fost destul de exigentă cu elaborarea lucrărilor”

George Copos, după ce a fost audiat la DNA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 13:00 Omul de afaceri George Copos a declarat, după ce a fost audiat la DNA în dosarul privind cărțile scrise în închisori, că cei de la conducerea penitenciarului Rahova au fost exigenți în ceea ce privește elaborarea cărților pe care le-a scris în închisoare, precizând că s-a respectat legea.

„Este vorba de piatra care a fost aruncată de cineva în legatură cu cărțile scrise în penitenciar și ne străduim să o scoatem. A fost respectată întocmai legea 254 din 2013, articolul (e. Conducerea de la Rahova a fost, și sunt convins că e și acum, destul de exigentă și a fost extrem de riguroasă cu tot ceea ce înseamnă elaborarea acestor lucrări”, a declarat George Copos după audieri.

 


Omul de afaceri George Copos a ajuns, marți dimineața, la sediul DNA pentru a da declarații în calitate de martor în dosarul privind suspiciuni de corupție în legătură cu lucrările științifice scrise în închisori, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Omul de afaceri a fost citat ca martor de procurorii anticorupție în dosarul privind cărțile scrise de deținuți în spatele gratiilor, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

George Copos a fost condamnat în martie 2014 la trei ani și opt luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători, după câteva luni primind o pedeapsă de patru ani de detenție în dosarul Loteria I. Omul de afaceri a fost eliberat în anul 2015, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani.

În perioada în care a fost încarcerat, fostul finanțator al clubului Rapid a scris cinci cărți. Una dintre lucrări i-a adus omului de afaceri un nou dosar, în care este acuzat de plagiat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 îl acuză pe acesta de infracțiuni privind drepturile de autor și cele conexe, fals în declarații și participație improprie la abuz în serviciu.

Este vorba despre lucrarea științifică „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova (secolele XIV-XVI)”, de 119 pagini, pe care omul de afaceri a elaborat-o în penitenciar, lucrare pentru care a obținut 30 de zile de libertate.

La data de 10 septembrie 2014, George Copos a semnat un angajament prin care susținea că nu a plagiat, susține parchetul.

Ulterior, în 29 septembrie 2014, dată la care a fost publicată lucrarea, George Copos „și-a însușit fără drept, în parte, opera unui alt autor și a prezentat-o conducerii Penitenciarului București- Rahova ca o creație intelectuală proprie”, susțin procurorii. În aceeași zi, Copos „a solicitat conducerii Penitenciarului Rahova acordarea zilelor câștig urmare a publicării lucrării cu caracter științific menționată mai sus, pe care a anexat-o cererii, determinând astfel comisia de liberare condiționată să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu și să aprobe astfel cererea și să acorde cele 30 de zile de câștig”, mai precizează parchetul.

 

Mediafax
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…