Un suporter dinamovist de 18 ani a murit după ce a fost lovit cu o sticlă în cap la finalul meciului cu Steaua. Dănciulescu: „Suntem șocați, cerem dreptate!”

Un suporter dinamovist de 18 ani a murit după ce a fost lovit cu o sticlă în cap la finalul meciului cu Steaua. Dănciulescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Clubul Dinamo a oferit, la solicitarea ProSport, un punct de vedere ca urmare a tragicului eveniment. „Clubul Dinamo este șocat că în România acestor zile astfel de drame pot avea loc. Ne exprimăm întreaga compasiune și sincerele noastre condoleanțe familiei celui dispărut în aceste circumstanțe tragice. Cerem cu fermitate autorităților statului să-și facă datoria și să-i prindă cât mai repede pe autorii acestei crime, cerem dreptate! Suntem șocați că încă se mai pot produce astfel de drame și că unele subspecii umane sunt capabile de astfel de fapte”, a spus Ionel Dănciulescu.


Adrian Daniel Matei, un tânăr de 18 ani din București, legitimat la echipa de hochei pe iarbă CS Antilopa, și-a pierdut viața azi la spitalul Sf. Pantelimon din București, acolo unde se afla în comă după ce sâmbătă a fost victima unui atac violent. Suporter dinamovist, Adrian a fost lovit în cap cu o sticlă de un presupus suporter al Stelei în noaptea de după meciul dintre Steaua și Dinamo. Potrivit apropiaților victimei, Adrian a intervenit pentru a aplana un conflict între mai mulți suporteri steliști și un alt fan dinamovist însă s-a ales cu o sticlă în zona capului. A fost transportat la spital, a intrat în comă și miercuri a încetat din viață.

Se întorcea de la meci cu un prieten și s-a băgat să ajute un alt fan al lui Dinamo care era bătut de steliști. Atunci a primit o sticlă în cap, l-au dus la spital în comă și a murit azi„, a spus pentru ProSport un apropiat al victimei care susține că incidentul a avut loc în zona Titan, la „Potcoavă”. Potrivit informațiilor obținute până în acest moment, IML a trimis o echipă la spitalul Sf. Pantelimon pentru a ridica trupul victimei în vederea efectuării autopsiei. În acest moment nu există informații despre presupusul agresor, iar Poliția nu a putut oferi informații despre caz.

Adrian era jucător de hochei pe iarbă la echipa CS Antilopa și elev în clasa a 12-a la Liceul Anghel Saligny

ProSport a stat de vorbă în această seară cu antrenoarea de hochei pe iarbă Ana Litvinchevici, una dintre cele mai cunoscute specialiste în domeniu. Antrenoarea a vorbit și despre calitățile umane ale lui Adrian Matei.

„Adrian era elev în clasa a 12-a a Liceului Anghel Saligny din București și component al echipei CS Antilopa. Era un băiat foarte cuminte, dacă îi dădeai 10 șuturi să tragă la poartă, 10 trăgea, nu spunea nimic. Era educat și liniștit, așa sunt toți sportivii noștri de la hochei pe iarbă, mai respectuoși”, spune Ana Litvinchevici. Antrenoarea de la CSȘ 2 București a discutat în aceste zile cu Dan Codreanu, antrenorul băiatului la CS Antilopa și secretar general al Federației Române de Hochei pe Iarbă. „Avea această pasiune pentru fotbal, mergea la fiecare meci. Antrenorul său mi-a spus că el a încercat să aplaneze un conflict doar. Era un jucător cu reale perspective”

Prietenul lui bun a murit acum o lună

Adrian Matei nu este primul hocheist de la Antilopa trecut în neființă în această perioadă. Pe 20 iulie, a murit un prieten bun de-al lui, hocheist și el la Antilopa. Răzvan Constantin (24 de ani), cunoscut sub numele de Codin, și el fan dinamovist, a murit înecat pe Litoral. „A mers cu familia, cu părinții, era Cod roșu. S-a înecat în fața părinților. Unchiul lui de 51 de ani a fost scos din apă în viață de salvamari, Răzvan nu a putut fi salvat. Este incredibil. Doi copii buni, amândoi s-au dus. Pe Adrian l-am văzut ultima oară la înmormântarea lui Răzvan”, a declarat pentru ProSport secretarul Federatiei Romane de Hochei pe Iarba, Dan Codreanu.

Vom reveni cu amănunte!

 
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…