FABULOS Medalia olimpică mai greu de câștigat decât AURUL, primită de două sportive de la JO 2016! Doar 17 au fost acordate în istorie

FABULOS Medalia olimpică mai greu de câștigat decât AURUL, primită de două sportive de la JO 2016! Doar 17 au fost acordate în istorie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat după 16 zile memorabile, în care am avut din nou ocazia să vedem la lucru cei mai buni sportivi ai planetei.

Ținta supremă pentru toți a fost aurul olimpic, însă două sportive de la JO 2016 au reulșit să cucerească cele mai rare medalii din istoria competiției.

Este vorba de „medalia Pierre de Coubertin„, denumită după fondatorul jocurilor moderne, care e acordată celor care îmbrățișează cu adevărat spiritul olimpic și dau dovadă de o sportivitate ieșită din comun.

Comitetul Internațional Olimpic a oferit de-a lungul istoriei doar 17 astfel de medalii, iar la ediția de la Rio două atlete au fost considerate demne de o asemenea distincție.

Imaginile impresionante oferite de Nikki Hamblin (Noua Zeelandă) și Abbey D’Agostino (SUA) în timpul cursei de 5000 de metri i-au convins pe reprezentanții CIO că cele două merită medalia Pierre de Coubertin.

Ce s-a întâmplat? Cele două se aflau în cursă când sportiva din Noua Zeelandă s-a împiedicat și a doborât-o și pe D’Agostino. Accidentat[ destul de grav, D’Agostino a încercat să continue cursa, însă a căzut din nou. Nikki Hamblin a observat că americanca e la pământ și în loc să continue cursa s-a oprit pentru o a ajuta să se ridice. Pentru restul cursei, cele două au continuat umăr la umăr, chiar dacă asta însemna că nici Hamblin nu mai avea vreo șansă să se lupte la primele locuri.

Să câștigi această medalie e copleșitor. Sunt mândră că am făcut-o și cred cu tărie că poți să fii în același timp și un competitor de temut, dar și o persoană bună și atentă la cei din jur. Toată lumea vine aici pentru a concura, dar sunt mulți oameni care nu au această posibilitate, iar călătoria e de asemenea foarte importantă. Este unul din cele mai importante momente din viața mea. E păcat că acest premiu nu are parte de mai multă expunere„, a declarat Nikki Hamblin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…