„Pe românește, ne-au OMORÂT!” Gabi Tamaș, reacție cât se poate de sinceră după înfrângerea dură cu City

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriel Tamaș a fost mai mult decât sincer la finalul meciului pe care Steaua l-a pierdut clar cu City, 0-5 pe Arena Națională.

Fundașul a avut misiunea grea de a-l bloca pe Aguero, nu a reușit, starul argentinian a marcat de trei ori și a ratat și două penalty-uri, iar lui Tamaș nu i-a rămas decât să recunoască superioritatea unui adversar care are multe clase peste echipa lui Reghecampf. „Scorul reflectă realitatea. După cum ați văzut, ne-au omorât, pe românește. Nu știu ce a fost cu noi, parcă ieri ne-am apucat de fotbal. Am avut și noi ocazii, dar nu cred că se mai pun la scorul ăsta. Putea să fie altul scorul, 7-0. Îmi pare rău că am supărat fanii, dar asta e diferența dintre România și Anglia. Toți ne-au sprijinit și ne-au încurajat, dar doar atât am putut.

Am vrut să încercăm să jucăm fotbal, pentru că așa am câștigat cu Sparta, dar nu ne-a ieșit în seara asta. Am exersat la antrenament, Reghe ne-a arătat cum au jucat cu Sunderland, dar ăsta e fotbalul, ce să facem?”, a spus Tamaș, la Dolce Sport.

Fostul dinamovist a vorbit și despre meciul retur, de pe Etihad, dar și despre partida de sâmbătă, cu Dinamo. Tamaș a refuzat să comenteze coregrafia afișată de fanii dinamoviști, motivând că nu a văzut-o, fiind prea preocupat să limiteze proporțiile scorului: „Mergem acolo, până la meciul retur ne gândim la Dinamo, dar mergem și ne facem datoria. Va fi un meci de fotbal, trebuie să fim fericiți că jucăm cu una dintre cele mai bune echipe din lume.

Sincer să vă spun nu mă interesează dacă au făcut așa ceva. Pe mine m-a interesat ce este în teren și nici nu m-am uitat în tribună. Nu m-am uitat, sincer, pe mine m-a interesat să nu luăm multe goluri, dar, din păcate, am luat.

E mai bună Dinamo decât în sezoanele trecute? Va fi până sâmbătă. Sper să-i mulțumim pe fani”, a mai completat fundașul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…