A făcut furori la Real și a fost considerat un talent imens De necrezut: ce s-a ales de Antonio Cassano, fostul star al fotbalului mondial

Antonio Cassano a ajuns la 34 de ani, iar cariera fostului internațional italian se află într-un punct mort. După ce a jucat pentru AS Roma, Real Madrid, Inter și AC Milan, atacantul se chinuie să-și găsească o formație și tocmai a fost refuzat de Sassuolo.

Unul dintre cei mai capricioși fotbaliști de valoare din ultimele decenii, Cassano a câștigat titlul în Spania și Italia, a făcut parte din echipa Italiei care a câștigat Campionatul Mondial, dar drumul său în fotbal pare aproape de final.

Plecat de la Inter în vara lui 2014, Cassano a trecut pe la Parma, iar în august 2015 a ajuns la Sampdoria. După doar un an petrecut la Genoa, în care a marcat de două ori în 24 de meciuri în Serie A, Cassano trebuie să-și caute altă echipă. Oficial, atacantul nu a fost luat în lotul echipei pentru cantonamentul de dinaintea noului sezon din cauza unei gastroenterite, dar presa din Italia susține că nu mai este dorit la Sampdoria.

Cassano a încercat deja să-și găsească altă echipă, a negociat o trecere la Sassuolo, dar s-a lovit de refuzul echipei calificate în play-off-ul Europa League, viitorul său rămânând incert.

Crescut de Bari, Cassano a fost, în ultimii ani, unul dintre fotbaliștii importanți ai Italiei. A jucat la Roma, Real Madrid, Sampdoria, Inter, AC Milan și Parma și a prins 39 de selecții la naționala Italiei, pentru care a înscris de zece ori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]