Cornel Dinu împlinește azi 68 de ani! Mărturia cutremurătoare a legendei dinamoviste: „Aș vrea să plec cât mai repede din această lume…”

Cornel Dinu împlinește azi 68 de ani! Mărturia cutremurătoare a legendei dinamoviste:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu împlinește astăzi 68 de ani, însă fostul jucător de legendă al lui Dinamo spune că nu se mai regăsește în fotbalul și mai ales în societatea zilelor noastre.

De șase ori campion cu echipa din „Ștefan cel Mare”, ca jucător, și de două ori ca antrenor, Cornel Dinu a rememorat momentele frumoase petrecute „în iarbă”, dar s-a declarat profund dezamăgit de modul în care se prezintă societatea românească în ansamblul ei.

„Ce diferență este între frumusețea tinereții și cât de urâtă este bătrânețea. Dumnezeul să-l ierte, Fănuș Neagu, avea o explicație care nu pot să o spun de această dată, că bătrânețea într-adevăr este groaznică! Și mai mult de atât nu regret. Am trăit niște vremuri extraordinare și am cunoscut niște oameni fantastici. Am jucat de fiecare dată cu gândul la marele public și să încerc să îi creez bucuria unei execuții, a unei reușite. L-am respectat pe marele public, am lăcrimat de fiecare dată când mi s-a cântat imnul național, dar din păcate am ajuns la o vârstă în care necazurile, societatea în care am ajuns mă deprimă din toate punctele de vedere.

Regret foarte mult că tinerețea a fost atât de frumoasă, iar bătrânețea îmi dă prilejul să constant că parcă acest neam, felul în care se comportă, nu este neamul meu! Nu am crezut că putem să fim atât de sălbatici, să distrugem, să avem capacitatea de distrugere, să fim atât de egoiști, atât de răi unii cu alții. Trăiesc în suferință acești 68 de ani. O să supăr, dar parcă aș vrea să plec mai repede din această lume în care mă regăsesc foarte puțin sau aproape deloc….”, a declarat Cornel Dinu pentru DolceSport.

În prodigioasa sa carieră de fotbalist, Cornel Dinu a jucat 454 de meciuri în prima ligă și a marcat 53 de goluri. A participat cu echipa națională la Campionatul Mondial din 1970 și a strâns 75 de selecții și 7 goluri pentru prima reprezentativă. Cu Dinamo, a câștigat șase titluri de campion, 2 Cupe ale României, a jucat în 33 de partide în competițiile europene și a fost desemnat de trei ori cel mai bun fotbalist al României (1970, 1972 și 1974).

Ca antrenor principal al lui Dinamo a câștigat două titluri de campion și două Cupe, iar ca secund la echipa alb-roșie a contribuit la calificarea formației în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în 1984 și a câștigat un campionat și o Cupă în același an.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…