Astra a făcut transferul verii. Săpunaru: „Mi-aș fi dorit să joc în străinătate, dar am ales campioana României!” Intervenția lui Daniel Niculae, decisivă

Astra a făcut transferul verii. Săpunaru: "Mi-aș fi dorit să joc în străinătate, dar am ales campioana României!" Intervenția lui Daniel Niculae, decisivă

Astra a oficializat aducerea lui Cristian Săpunaru și a realizat probabil cel mai bun transfer al unei formații din Liga 1 în această vară.

Fundașul de 32 de ani speră să îi ajute pe giurgiuveni să ajungă în grupele unei competiții europene. Astra va întâlni FC Copenhaga în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, meciurile fiind programate pe 27 iulie – turul, la Giurgiu, respectiv 3 august – returul, la Copenhaga.

Săpunaru spune că a avut mai multe oferte în această vară și a ales în cele din urmă să joace pentru Astra, deși ar fi preferat să prindă un transfer într-un campionat puternic al Europei. Totuși, Săpunaru e convins că a făcut o alegere bună. Un rol important l-a jucat și atacantul Daniel Niculae, fost coleg cu Săpunaru la Rapid și în naționala României. Președintele Astrei, Dani Coman, a dezvăluit mesajul primit de la Niculae, imediat după ce Săpunaru și-a dat acordul să semneze: „Imediat după ce a semnat Cristi contractul, am primit SMS de la Daniel Niculae că trebuie să-i fac cinste cu o bere. Deci înseamnă că și-a adus aportul semnificativ la venirea lui Cristi la noi„.

„Au fost mai multe oferte și am ales cu grijă pentru că deja trecea timpul și stăteam. Mi-aș fi dorit să plec afară sincer, pentru că aș mai fi vrut să joc la o echipă din Europa la nivel înalt, dar ținând cont că am ales campioana României și o echipă care are în lot jucători valoroși, cred ca n-am făcut o alegere rea”, a declarat Săpunaru în momentul prezentării oficiale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]