Florin Grapă: „Ceva s-a rupt în mine!”. Bacăul îl plânge pe Vasile Ghenadi, unul dintre cei mai apreciați profesori ai învățământului sportiv național

Redactor:
Marius Hutu
Florin Grapă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportul băcăuan este în doliu. Profesorul Vasile Ghenadi s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani. „Ceva s-a rupt în mine. Între mine și profesorul Ghenadi nu a fost numai o lungă colaborare, ci și o puternică prietenie. Alături de mine sunt convins că îl plâng acum și miile de sportivi studenți cărora le-a fost profesor”, spune reputatul antrenor de volei Florin Grapă. Născut pe 28 februarie 1931, Vasile Ghenadi a fost unul dintre cei mai apreciați slujitori ai învățământului sportiv băcăuan și național.

Toată formația sa profesională și umană a stat sub semnul performanței. A urmat cursurile primare (1937-1941) la fosta Școală de Băieți Nr. 2 (azi, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”), pe cele gimnaziale (1941-1945) la Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Timișoara, iar pe cele liceale (1945-1949)  la actualul Colegiu Național „Ferdinand I” din Bacău. Între 1949 și 1953 a studiat la Institutul de Cultură Fizică și Sport din București.

A predat educația fizică și sportul, a fost inspector școlar și director al Școlii Sportive, după care a dezvoltat o remarcabilă carieră universitară: lector, conferențiar și profesor la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. În cadrul facultății de profil, a deținut funcțiile de șef de catedră și de secretar științific. A fost membru în Senatul aceleiași universități. Este membru fondator al specializărilor educație fizică și sport (1964) și kinetoterapie (1992).
Echipa de volei fete de la Clubul Sportiv Școlar Bacău l-a avut antrenor (1983-1990), câștigând de patru ori titlul de campioană națională la categoria juniori, ca și echipa de volei feminin „Știința” Bacău, divizia B+A1. În calitate de consilier tehnic la Club „Știința” A1, a reușit ca echipa să fie de trei ori campioană națională și de două ori să obțină Cupa României.

Consiliul Științei Sportului din România, Senatul Universității „Vasile Alecsandri”  și  Comunitatea Academică a Universității „George Bacovia”, din Bacău, l-au desemnat membru de onoare, iar Comisia Europeană de Volei i-a acordat Diploma de onoare. Este Cetățean de onoare al municipiului Bacău și deține titlurile de profesor universitar emerit și de antrenor emerit.

Este autor de lucrări științifice de referință: cursuri universitare, articole și studii, monografii. În anul 2014 a publicat la Editura „Egal”, în colaborare cu Florin Grapă, lucrarea „Acțiunea motrică sau mișcarea noastră cea de toate zilele”. Avea în pregătire pentru tipar cercetări în domeniul structurilor ierarhizate.
Și-a respectat nespus familia (Maria Ghenadi, soția, profesoară de educație fizică și sport, cu gradul I în învățământ; copiii: Marina Indreaș, medic primar la Spitalul Municipal Bacău, și Adrian-Stelian, prof. univ. dr. ing. la Universitatea „Vasile Alecsandri”; nepoții: Alexandru, Dragoș, Victor și Tudor), iar celor din jur le-a arătat în permanență altruism, onestitate, delicatețe.

Prin plecarea la cele veșnice a lui Vasile Ghenadi, Bacăul și sportul național pierd un  profesionist desăvârșit, un creator de școală, un pol al performanței în jurul căruia s-au format generații întregi de specialiști.
Requiescat in pace!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…