Breeveld și-a găsit echipă! A plecat de la Steaua la o formație din Emiratele Arabe Unite

Breeveld și-a găsit echipă! A plecat de la Steaua la o formație din Emiratele Arabe Unite

Nicandro Breeveld s-a despărțit de Steaua după două sezoane în care a câștigat un titlu, o Cupă a României și Cupa Ligii.

Breeveld fusese oricum trecut pe linie moartă de roș-albaștri și și-a găsit un angajament în Emiratele Arabe Unite, la Dibba Al-Fujairah.

Într-un interviu acordat ProSport luna trecută, jucătorul în vârstă de 29 de ani a explicat de ce nu a mai continuat la Steaua: „Au vrut să mă păstreze, dar eu am vrut să plec! Încă din vara trecută, de când echipa era antrenată de Mirel Rădoi, mi s-a propus prelungirea contractului pe încă trei ani. Dar eu nu am vrut să semnez și m-au trimis pe bancă. Știam că am posibilitatea să plec liber în 2016 și, după atâtea trofee cucerite cu Steaua, m-am gândit că pot să îmi găsesc și alte angajamente mai avantajoase. Valeriu Argăseală mi-a zis clar: dacă nu semnezi prelungirea, nu joci! A încercat să pună o astfel de presiune pe mine. M-au trecut pe bancă. Nu mi s-a părut normal, dar asta a fost. Eu m-am înțeles bine cu absolut toți antrenorii: Gâlcă, Rădoi, Dică și Reghe. Toți ar fi dorit să mă utilizeze, dar politica conducerii a fost alta”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]