Cât investesc cluburile în marketing. Unde putea să fie Steaua

Cât investesc cluburile în marketing. Unde putea să fie Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cât investesc cluburile românești în marketing, spre deosebire de cele din străinătate? Ne spune Robert Pongracz (35 de ani), vicepreședinte LPF, care a lucrat șase ani și jumătate, între iulie 2007 și decembrie 2013, pentru Liga Profesionistă Spaniolă de Fotbal, ca responsabil cu relațiile internaționale.

În Liga 1: maxim 6% din buget merge spre marketing

Pongracz a vorbit la cursurile Sports Business Academy despre acest subiect și a făcut o comparație cu fotbalul spaniol, pentru că nu degaeba a lucrat acolo. Diferențele sunt imense. Un club spaniol alocă pentru marketing până spre 30% din buget, adică mai bine de un sfert, pe când o grupare din România abia dacă ajunge șla 6%! Iar investiția făcută de cluburile noastre, mică așa cum e ea, este de cele mai multe ori  neprofesionistă și inconstantă.

„În România, cluburile știu că au un venit constant din drepturile de televizare, venit pentru care nu fac un efort foarte mare. Și se mulțumesc cu acel venit. Problema e că se dă sută la sută din acest venit pe salariile jucătorilor, ba chiar 120%, în ideea că se vor califica în Champions League. Din această cauză sunt atâtea cluburi în insolvență: cred că vor obține venitul ăla din Ligă și nu se opresc la ce au. Ce se întâmplă la ora actuală în România, reprezintă o greșeală imensă. Cu ce ai sigur, cu ăla trebuie să îți faci planul. Nu pe ce o să fie!„, explică Pongracz în exclusivitate pentru Sports Business Academy.

Steaua poate deveni o forță, dar „are nevoie de propriul stadion”

Ce ar trebui să facă grupările de la noi? Ne spune același Robert Pongracz: „Să aibă o strategie pe 3-4-5 ani. Din venituri, să dea automat 20% la copii. Să aloce mai puțin la salarii.  Dar dacă dai tu salariu mic, jucătorul nu acceptă. Alt club dă mai mult și uite așa se ajunge la 100% sau peste”

Pongracz e de părere că Steaua putea deveni o forță în estul Europei, ținând cont de câți bani a câștigat din Champions League și Europa League. „Era necesar să investească în centrul de copii, să își construiască propriul stadion„, și-a spus părerea Robert Pongracz.

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…