Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Șumudică anunță că pleacă de la Astra: „Așa e cel mai bine!” Ce ofertă a primit

Șumudică anunță că pleacă de la Astra: „Așa e cel mai bine!” Ce ofertă a primit

Șumudică anunță că pleacă de la Astra: "Așa e cel mai bine!" Ce ofertă a primit

Marius Șumudică anunță că e decis să plece de la Astra înainte de preliminariile Champions League, fiind pe punctul de a accepta o ofertă primită în urmă cu puțin timp. Șumi spune că a fost împins spre această decizie de neclaritățile în legătură cu suspendarea primită în finalul sezonului trecut, pentru că a pariat pe partide din Liga 1. Mai exact, Șumudică e suspendat de FIFA începând cu 8 iunie, până pe 1 august, în timp ce pe plan intern suspendarea ar trebui să intre în vigoare pe 22 iulie, odată cu prima etapă a Ligii 1.

O situație absurdă, spune Șumudică, în condițiile în care nici până acum nu a aflat clar dacă ar putea să stea pe bancă la primele meciul retur din turul 3 al preliminariilor Champions League, programat pe 2 sau 3 august, după ce suspendarea internațională ar expira. „Plec ca să scap de suspendarea pe plan inter”, spune Șumudică.

„Sunt mâhnit de tot ceea ce se întâmplă! Chiar sunt foarte tentat să dau curs ofertei pe care o am! Voi lua o decizie în câteva zile. E o neconcordanță între ceea ce a trimis FIFA și ceea ce face FRF. Aici sunt suspendat de pe data de 22, nici măcar de la Supercupă nu sunt suspendat. Nu s-a luat ca meci oficial pentru că nu știau dacă Astra urma să ia campionatul! Eu am spus că dacă nu voi putea să mă bucur de rezultatele muncii mele și a elevilor mei în preliminariile Ligii, mă voi gândi să plec. Iar eu sunt un om de onoare. FIFA a trimis o hârtie prin care spune că sunt doar suspendat, dar pot să antrezez echipa în continuare, să îmi fac meseria, ceea ce îmi confirmă că a fost răutate din toate punctele de vedere (n.r. decizia FRF de a-i interzice și participarea la antrenamente). Sunt hotărât să plec, mai mult ca niciodată! M-a bulversat total. Nimeni nu îmi spune ce înseamnă decizia FIFA și ce înseamă cea a FRF.

FIFA a spus că sunt suspendat și că pot să îmi fac munca și să îmi exercit meseria.  Suspendarea FIFA expiră pe 1 august, dar FRF m-a interzis. Sunt interzis și în preliminariile Ligii, deși FIFA spune altceva.

Cred că e mai bine să plec! Deocamdată nu vreau să discutăm mai multe, dar este o ofertă din Europa. Voi vorbi și cu Dani Coman diseară.
În străinătate sunt suspendat doar până la 1 august, deci pot conduce antrenamentele, dar nu pot sta pe bancă. Campionatul respectiv începe la sfârșitul lunii august. În România sunt interzis două luni, începând cu 22 iulie! I
nterzis. Arestat la domiciliu…”, a declarat Șumudică la Digi Sport.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Meteorologii Accuweather anunță 9 zile consecutive de furtuni electrice in România. Care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro