Turul Franței începe azi. Cine sunt favoriții și ce surprize a pregătit canalul Eurosport

Redactor:
Andru Nenciu
Turul Franței începe azi. Cine sunt favoriții și ce surprize a pregătit canalul Eurosport
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turul Frantei este gata de start, iar editia din acest an se anunta a fi una dintre cele mai disputate din istoria competitiei. La start se aliniaza de azi 20 de echipe, adica nu mai putin de 180 de ciclisti. Printre acestia se numara favoritii Chris Froome, Alberto Contador, Vincenzo Nibali, Nairo Quintana si Fabio Aru. Este pentru data cand cei cinci sunt prezenti in acelasi timp la startul de pe 2 iulie, de la Mont-Saint-Michel. Pe langa ei, alti rutieri valorosi, precum Richie Porte sau Thibaut Pinot, vin in Franta intr-o forma foarte buna si ar putea reprezenta surprizele lui 2016.

După victoria de anul trecut, Chris Froome (Sky) se află, așa cum era și normal, pe lista marilor favoriți. În cazul unui nou succes în 2016, britanicul ar putea deveni al doilea rutier, după Greg LeMond, care câștigă de trei ori Turul Franței. Îi va fi însă extrem de greu, mai ales ținând cont de faptul că ultimii care au reușit să își apere titlul cucerit în Marele Tur au fost celebrii Lance Armstrong (1999-2005) și Miguel Indurain (1991-1995). Froome începe Turul Franței cu un mic avantaj psihologic în fața lui Alberto Contador (Tinkoff) și a lui Richie Porte (BMC), pe care i-a învins în urmă cu puțină vreme în Criteriul Dauphine, pe care și l-a trecut în palmares pentru a treia oară (2013, 2015, 2016). Cel mai mare contracanditat al campionului en-titre pare a fi Nairo Quintana (Movistar). Columbianul nu a luat startul în Criteriul Dauphine, dar a participat în Ruta Sudului, unde a și câștigat. Competiția se anunță așadar una extrem de interesantă și intensă, iar rolul colegilor de echipă se pare că va fi decisiv în stabilirea învingătorului la finalul celor trei săptămâni de competiție.

De când Christian Prudhomme a fost numit directorul cursei, importanța contratimpului a scăzut semnificativ în Turul Franței. Anul acesta vor fi două probe de contratimp, dar ambele desfășurate în munți. Profilul ediției din 2016 este de altfel unul foarte muntos, potrivit pentru cățărători, mai ales în ultima parte a competiției. Prima săptămână nu va fi una foarte solicitantă, dar odată cu intrarea în Pirinei și apoi în Alpi, cicliștii vor fi serios testați de cățărările și coborârile repetate.

Cele 21 de etape vor acoperi o distanță de 3.535 de kilometri, cu 152 de kilometri mai mult decât traseul total parcurs de cicliști în Turul Italiei. Prima zi de pauză este abia luni, 11 iulie, la Andorra, după a noua etapă, iar a doua este programată marți, 19 iunie, la Berna. Cele două etape de contratimp individual sunt în etapa a 13-a (37,5 km, între Bourg-Saint-Andeol și La Caverne du Pont-d’Arc) și în etapa 18 (17 km, între Sallanches și Megeve). Turul Franței se va termina, ca de obicei, la Paris, pe Champs-Elysees, pe 24 iunie.

Competiția va fi transmisă în direct pe Eurosport 1 și online pe Eurosport Player.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…