Ovidiu Hațegan, despre participare la Olimpiada de la Rio: „E un lucru fantastic să mă aflu între cei 5 arbitri din Europa”

Ovidiu Hațegan, despre participare la Olimpiada de la Rio:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arbitrul român Ovidiu Hațegan a arbitrat doar două meciuri la Campionatul European din Franța, însă centralul din Arad nu este nemulțumit că s-a întors acasă după faza grupelor și consideră o recunoaștere a muncii sale delegarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio, care vor avea loc în această vară.

Arbitrul român Ovidiu Hațegan a părăsit Campionatul European din Franța după faza grupelor. Centralul din Arad a fost pe lista celor șase arbitri care nu vor mai oficia la centru partide la EURO 2016 în fazele eliminatorii. Scoțianul William Collum, rusul Serghei Karasev (centralul de la România – Elveția), norvegianul Svein Oddvar Moen, francezul Clement Turpin și cehul Pavel Kralovec (centralul de la România – Albania) sunt ceilalți cinci arbitri care nu vor mai fi delegați la această ediție a turneului final.

„Nu putem să ne rezumăm doar la cele două meciuri. Evident, mi-aș fi dorit să stăm mai mult, dar asta a fost decizia UEFA și trebuie să o respectăm. Dar suntem extrem de bucuroși că am avut șansa să participăm la acest eveniment fantastic. Mă bucur că am plecat cu fruntea sus de acolo, mesajul a fost unul pozitiv din partea UEFA, am ințeles motivele pentru care am fost trimis acasă. După cum ați văzut, au rămas cei cu foarte mare experiență, dar mesajul a fost unul pozitiv. Evident că, fiind la început de drum, au ținut cont de vârsta noastră și de lipsa meciurilor importante la nivel european. Am câștigat extrem de multă experiență în această scurtă perioadă, am avut șansa să învăț mai multe decât în ultimii doi ani de arbitraj”, a declarat Ovidiu Hațegan la Dolce Sport.

Ovidiu Hațegan a arbitrat două partide din faza grupelor: confruntarea dintre Polonia și Irlanda de Nord și meciul dintre Irlanda și Italia. De asemenea, centralul arădean a fost delegat pentru a oficia partide și la Jocurile Olimpice de la Rio, care se vor desfășura în august.

„Problema cea mai mare o să fie fusul orar, dar am avut o experiență asemănătoare în Noua Zeelandă, o să avem timp să ne acomodăm. E un lucru fantastic să mă aflu între cei 5 arbitri care au fost aleși din Europa, e o recunoaștere a muncii noastre de către cei de la FIFA”, a mai spus Ovidiu Hațegan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…