România și-a definitivat lotul pentru Mondialul de tineret din Rusia. Două jucătoare vor rămâne acasă! De ce generația actuală ar trebui să ia ca exemplu echipa care a câștigat aurul în 1999

Redactor:
Marius Hutu
România și-a definitivat lotul pentru Mondialul de tineret din Rusia. Două jucătoare vor rămâne acasă! De ce generația actuală ar trebui să ia ca exemplu echipa care a câștigat aurul în 1999
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorii Ion Crăciun și Cristian Preda au decis, marți seara, lotul final cu care România se va prezenta la Campionatul Mondial de tineret (sub 20 de ani) din Rusia, programat în perioada 3-15 iulie. Staff-ul tehnic a avut în ultima perioadă 18 handbaliste în pregătire, astfel că a fost nevoit să renunțe la două jucătoare, Alexandra Severin și Loredana Vartic, ambele din linia de 9 metri.

„Mi-aș fi dorit să le luăm pe toate 18 fete la Campionatul Mondial, dar nu s-a putut. Am renunțat la Vartic pentru că nu ne-ar fi ajutat foarte mult cu faza de apărare și la Alexandra Severin, pentru că este mai mică de generație. Alexandra a muncit foarte mult, cred că pentru ea a fost o experiență foarte bună să se pregătească cu o generație mai mare, este foarte pasionată de handbal și joacă din plăcere. Sunt sigur că vom mai auzi de ea ca handbalistă”, ne-a declarat selecționerul Ion Crăciun.

  • Lotul final pentru Campionatul Mondial este următorul:
  • Iulia Dumanska, Mădălina Ion, Bianca Curmenț – portari;
  • Hermina Stoicănescu, Alexandra Dindiligan – extreme stânga;
  • Florența Ilie, Andreea Taivan – extreme dreapta;
  • Lorena Ostase, Florentina Craiu – pivoți; 
  • Bianca Bazaliu, Sonia Vasiliu, Anca Polocoșer – interi stânga;
  • Cristina Laslo, Daniela Corban – centri;
  • Alina Ilie, Elena Dache – interi dreapta.

După cum se observă, Ion Crăciun și Cristian Preda mizează în Rusia, în linii mari, pe lotul care a cucerit medalia de aur la Mondialul U18 din Macedonia. Cu excepția Izabelei Roșca, dar care are o înlocuitoare pe măsură, Iulia Dumanska, România se bazează pe toate numele grele ale acestei generații, în frunte cu Bazaliu, Laslo, Ostase, Dindiligan, Vasiliu și Ilie. 

„Sunt multe jucătoare din vechea echipă, au avut continuitate la acest nivel. Am căutat să aduc la lot tot ce are mai bun handbalul românesc și cred că nu am greșit selecția, mi-aș dori să nu-mi pară rău după turneul final. Cred că am ales formula de echipă cea mai bună din cele 46 de fete pe care le-am monitorizat din luna noiembrie, când am preluat acest lot. Unele le-am și convocat la lot, altele au fost supravegheate”, a susținut Ion Crăciun.

Pentru generația 96-97 este ultima ocazie de a se mai face remarcată în sectorul juvenil. În urmă cu 2 ani, echipa care a fost încă de la formarea ei „Pariul ProSport” a câștigat titlul mondial, dar la 12 luni distanță a avut o cădere neașteptat de mare, ajungând până pe locul 10 la Campionatul European. Acum, Bazaliu & Co sunt decise să revină măcar în Top 4. Mondialul din Rusia este practic poarta de intrare către seniorat, Iar dacă privim puțin și în trecut, pentru anumite jucătoare poate fi și poarta către echipa națională de senioare! În 1999, Vărzaru, Brădeanu, Farcău și Tolnai cucereau medalia de aur la Campionatul Mondial de tineret, iar la câteva luni distanță erau convocate în lotul de senioare pentru Mondialul din Norvegia / Danemarca, unde ajungeau cu România până pe locul 4!  Ulterior, aceste jucătoare, plus altele din gerenația respectivă aveau să asigure scheletul echipei naționale pentru mulți ani. Brădeanu și Ionica Munteanu joacă și sunt de bază în echipa lui Tomas Ryde și acum.

Prezența cel puțin în semifinale este și obiectivul cu care România pleacă vineri la drum către Rusia. „Mi-aș dori să ajungem în semifinale, iar de acolo orice este posibil. Chiar dacă suntem în grupă cu vicecampioana mondială (n.r. Germania), sperăm să mergem mai departe de pe primul loc. Astfel, după calculele mele, am întâlni Rusia doar în finală. Cred că țara gazdă este principala favorită la medalia de aur, dispune de o generație foarte bună, masivă, maai toate jucătoarele evoluează și o fac chiar la echipe importante”, a afirmat Ion Crăciun.

Președintele FRH, Alexandru Dedu, este convins la rândul lui că România poate reveni în 1-4 cu această generație după un an de … rătăcire. „Este clar că avem o generație foarte bună, cu multe fete care au confirmat și în Liga Națională. Cred că față de anul trecut sunt mai puține preocupări cu examenele de bacalaureat, de contracte, care au fost elemente perturbatoare. Apoi, a mai fost problema cu Aurelian Roșca în mijlocul pregătirilor pentru Campionatul European (n.r. antrenorul a semnat atunci cu HCM Baia Mare, echipă cu care a și început pregătirile). Turneul de la Izvorani de săptămâna trecută îmi dpă speranțe pentru acest Mondial, echipa a avut o evoluție consisitentă. Sper să ajungem în 1-4, iar o medalie ar fi extraordinar. Fetele trebuie să știe că valoarea se reconfirmă tot timpul prin rezultate”, a declarat Alexandru Dedu.

Ion Crăciun are aproximativ 8 luni de zile de când lucrează cu această echipă națională și spune că atmosfera în lot este foarte bună înaintea Mondialului. „Am făcut o analiză cu fetele, a celor 8 luni de lucru împreună. La început m-au primit puțin cu răceală, eu sunt un antrenor care îmi place disciplina, astfel încât munca să aibă un sens. Fetele m-au înțeles, iar acum cred că suntem prieteni. Am început să vorbim pe aceeași limbă. Singurul aspect, mi-ar fi trebuit mai multe meciuri, turnee de pregătire. În programul pe care l-am făcut am cerut 4 turnee, am avut doar 2 la dispoziție. Oricum, ultimul turneu de la Izvorani mi-a arătat că echipa este în creștere„, a concluzionat Ion Crăciun.

Programul României la Campionatul Mondial din Rusia sub 20 de ani

  • 3 iulie, ora locală 16:00, cu Kazakhstan
  • 4 iulie, ora 18:00, cu Argentina
  • 6 iulie, ora 10:00, cu Egipt
  • 7 iulie, ora 18:00, cu Spania
  • 9 iulie, ora 14:00, cu Germania
  • Primele patru echipe din grupă se califică în optimi

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…