FOTO & VIDEO Albanezii, primiți ca niște eroi acasă, după victoria cu România, chiar dacă au ratat calificarea! Selecționerul De Biasi a primit cetățenia albaneză

Naționala Albaniei, fosta adversară a României de la Euro 2016, a fost primită, joi, la întoarcerea în țară după prima participare la un turneu final din istorie, pe covorul roșu, în cadrul unei ceremonii, iar jucătorii și staff-ul vor împărți o primă de 1 milion de euro, conform USA Today.

Primul ministru al Albaniei, Edi Rama, a așteptat sosirea staff-ului echipei naționale pe aeroportul din Tirana, iar apoi aceștia au călătorit prin oraș într-un autocar descoperit. Albania a obținut prima victorie din istorie la un turneu final chiar împotriva României, după ce a învins, scor 1-0, naționala antrenată de Anghel Iordănescu, într-un meci disputat la Lyon.

Jucătorii vor fi premiați cu cheia simbolică a capitalei Tirana și vor primi pașapoarte diplomatice pentru a sublinia rolul de ambasadori ai Albaniei după performanța reușită. Guvernul din Tirana a decis să ofere staff-ului naționalei și o primă de 1 milion de euro. Mai mult, albanezii vor avea, peste doi ani, un nou stadion național, cu o capacitate de 22.300 de locuri.

„Noul stadion va fi dedicat echipei naționale care ne-a reprezentat cu succes la Campionatul European din 2016. Sportul este o modalitate bună de exercitare a diplomației, iar voi ați demonstrat că sunteți ambasadorii Albaniei în lume”, le-a spus prim ministrul Albaniei membrilor staff-ului naționalei.

Antrenorul italian Giovanni De Biasi a primit cetățenia albaneză și a promis că va rămâne pe banca tehnică a Albaniei și în anii următori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]