„Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 se întâmplă zilnic cu România”. Ștucan, despre adevăratele motive ale prăbușirii fotbalului dintr-o țară coruptă până în măduva oaselor

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ne-a bătut Albania cu 1-0 și România se întoarce astăzi acasă de la Euro 2016, după ce a terminat grupa pe ultimul loc. Echipa națională nu a pățit niciodată o asemenea rușine, momentul nu se poate compara nici măcar cu cele trei înfrângeri din grupa de la Euro 1996. Reacția viscerală a românilor a invadat mediul virtual încă de la miezul nopții. Pe rețelele de socializare, părinții povestesc cum le-au plâns copiii, jucătorii sunt înjurați, selecționerului și conducerii federației li se cer demisiile.

 

Cum am ajuns în acest punct abisal?

Explicațiile nu țin doar de sistemul de joc folosit de Iordănescu sau de netitularizarea unui jucător sau a altuia. Ele sunt multe. Și neplăcute.

Câtă vreme sistemul corupt din fotbalul românesc comunist a fost consolidat după 1990 de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir și îi înghite încet-încet și pe actualii conducători ai federației, disperați să fie votați de niște președinți de club troglodiți, mirosind a transpirație, care vin la Adunarea Generală doar pentru bufetul oferit gratis de FRF

Câtă vreme sistemul din fotbal este validat de mediul politic care numește președinții la FRF, LPF, MTS și COSR din rândul sau cu ajutorul serviciilor secrete

Câtă vreme cluburile din România sunt introduse în insolvență de cămătarii care-i creditează, doar pentru a scăpa de datoriile la stat și la jucători.

Câtă vreme singurul club din România care a câștigat Cupa Campionilor nu se mai numește ca în 1986, la Sevilla, și este supt, ca de o lipitoare grasă, de multiplul condamnat George Becali.

Câtă vreme, sub ochii îngăduitori ai DNA, meciurile trucate sugrumă primele trei ligi, aflate în ofertele caselor de pariuri, în timp ce unii dintre jurnaliști plâng că Șumudică a fost suspendat

Câtă vreme 80 la sută dintre fotbaliștii din România sunt neplătiți de peste 3 luni și folosiți pentru trucarea meciurilor

Câtă vreme strategia LPF este doar să împartă drepturile TV, iar cea a cluburilor este doar de a încasa și a cheltui acei bani nejustificați de calitatea fotbalului pe care îl oferă

Câtă vreme jucătorii care au vorbit curajos despre meciuri trucate nu-și mai găsesc de lucru într-un sistem putred care îi refuză ca pe niște viermi trădători

Câtă vreme secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu, negociază cu conducerea Astrei cât și când să-i suspende antrenorul prins cu cont la pariuri

Câtă vreme Gică Popescu, căpitanul Generația de Aur, a ajuns după gratii pentru complicitate într-un caz de fraudare a cluburilor din România

Câtă vreme Gică Hagi, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, promovează Viitorul și apoi se salvează doi ani consecutiv de la retrogradare cu meciuri suspectate de a fi aranjate pentru pariuri

Câtă vreme conducerile cluburilor fraudate în Dosarul Transferurilor nu s-au considerat prejudiciate în urma devalizării societăților lor cu peste 10 milioane de dolari, preferând să tacă din gură complice

Câtă vreme actuala conducere FRF a închis ochii la fel de complice când Steaua a sabotat turneul din Antalya și, mai grav, când soția antrenorului de la Steaua a încercat să convingă jucătorii de la Zimbru să nu joace amicalul cu România

Câtă vreme, fotbaliștii continuă să moară pe teren sau în ambulanțe lipsite de dotare, contractate de oficialii iresponsabili ai cluburilor, iar oficialii FRF și LPF amână în ședința Comitetului Executiv propunerile de schimbare a regulamentului care vizau siguranța jucătorilor pentru a-și da prime pentru participarea la turneul final

Câtă vreme unii au ajuns să plângă după Mircea Sandu, prietenul, partenerul și uneori creditorul infractorilor din fotbalul românesc

Câtă vreme niciun club din România nu are un departament competent de marketing și, exceptând Academia Hagi, niciun centru decent de copii și juniori

Câtă vreme regulamentele sunt făcute ambiguu pentru a favoriza așa zișii investitori care vor doar să devalizeze cluburile de banii din drepturile TV

Câtă vreme majoritatea antrenorilor din fotbalul românesc este școlită de o federație care le-a dat licențele la grămadă, pe repede înainte

Câtă vreme fotbaliștii români primesc o educație tactică sănătoasă abia când se transferă în străinătate, deși aceste lucruri se învață în juniorat

Câtă vreme Bogdan Stancu, golgeterul echipei naționale la turneul final, joacă la Genclerbirligi, un club modest din Turcia

Câtă vreme selecționerul a fost numit politic, deși nu mai antrenase de 10 ani

Câtă vreme avem un stadion național construit la un preț umflat și care a stat închis mai bine de jumătate de an din cauza haosului birocratic și legislativ.

Câtă vreme sportul românesc nu beneficiază de o lege a sponsorizării

Câtă vreme ne considerăm români doar când mai câștigăm o medalie răzleață în vreun sport pe care-l dominam acum un deceniu

Câtă vreme sistemul corupt din fotbal este doar o copie și în același timp o prelungire a corupției generalizate din societate.

Câtă vreme pușcăriile sunt pline de scriitori, iar străzile pline de pușcăriabili.

Câtă vreme românii votează primar un personaj aflat după gratii. 

Câtă vreme asistăm nepăsători cum țara ne este furată de sub picioare.

Câtă vreme responsabilii adevărați pentru moartea a 64 de tineri în clubul Coletiv sunt în continuare în libertate.

Câtă vreme oamenii mor cu zile în spitalele din România, colonizați de bacterii ucigașe.

În fine, câtă vreme toate aceste lucruri se întâmplă, avem țara pe care o merităm.

Ce s-a întâmplat cu România la Euro 2016 nu este o întâmplare. Este ce se întâmplă zi de zi cu România.

Depinde doar de noi ca lucrurile să se schimbe. Schimbarea poate începe azi, mâine sau, respectând fatalitatea acestui neam, niciodată.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…