Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Transferul verii în handbalul românesc: Valentina Ardean a semnat cu SCM Craiova

Transferul verii în handbalul românesc: Valentina Ardean a semnat cu SCM Craiova

Transferul verii în handbalul românesc: Valentina Ardean a semnat cu SCM Craiova

SCM Craiova continuă campania agresivă de achiziții în această perioadă. După ce le-a achiziționat pe Cristina Zamfir și Zeljika Nikolic, echipa pregătită de Bogdan Burcea și Simona Gogârlă a reușit să obțină semnătura căpitanului echipei naționale, Valentina Ardean, care în ultimii trei ani a activat la HCM Baia Mare. Extrema stângă a semnat pe un sezon cu SCM Craiova, cu drept de prelungire la sfârșitul campionatului.

În condițiile în care CSM București și-a „rezolvat” transferurile încă din timpul sezonului trecut, atunci putem spune că trecerea Valentinei Ardean Elisei de la HCM Baia Mare la SCM Craiova reprezintă transferul verii în handbalul românesc. Alice a avut și alte oferte în această perioadă, atât din țară, cât și din străinătate, dar a preferat Craiova în condițiile în care se prefigurează o echipă redutabilă în Bănie. SCM nu și-a încheiat încă această campanie de achiziții, fiind în tratative avansate cu încă 2-3 jucătoare din afara granițelor țării.

Prin plecarea Valentinei Ardean de la HCM este tot mai evident că Baia Mare nu va avea echipă în prima ligă în sezonul următor. Majoritatea handbalistelor au semnat deja cu alte echipe. Pe lângă mai vechile plecări ale handbalistelor Abbingh, Pineau, Geiger, Do Nascimento, Jezic și Ungureanu, de curând au semnat cu alte formații și Luciana Marin (CSM Roman), Gabriella Szucs, Ana Maria Tănăsie, Gabriela Perianu (Dunărea Brăila; ultima s-a reîntors la echipă după ce i-a expirat împrumutul), Gabriela Preda (CSM Bistrița). Deocamdată necunoscute sunt destinațiile jucătoarelor Patricia Vizitiu și Ionica Munteanu, în să sunt zvonuri că acestea se vor îndrepta tot către zona Olteniei. Iulia Dumanska va ajunge probabil la Cluj, iar Timea Tătar va poposi tot la Dunărea Brăila.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro