Unul a plâns și ne-a făcut să plângem, celălalt și-a VĂ‚RSAT sângele pe teren! Fază MEMORABILĂ‚ după meci – Raț și Payet s-au întâlnit la vestiare: „Fuck you!” Reacția francezului

Unul a plâns și ne-a făcut să plângem, celălalt și-a VĂ‚RSAT sângele pe teren! Fază MEMORABILĂ‚ după meci - Raț și Payet s-au întâlnit la vestiare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Franța – România 2-1. România a fost răpusă de golul superb reușit de Dimitri Payet în minutul 89, însă prestația tricolorilor e una care ne permite să sperăm la o calificare în optimi.

Finalul meciului l-a găsit pe Răzvan Raț supărat pentru punctul piedut la mustață. Fundașul, care a terminat partida cu arcada dreaptă spartă, a comentat și decizia centralului Viktor Kassai din prima repriză, când a lăsat jocul să continue după un fault al lui Koscielny la Andone, la marginea careului, din postură de ultim apărător.

„Nu știu dacă era posibilă victoria, am avut șansa să ne desprindem, au avut și ei, putea să se întâmple orice. Mi s-a părut ciudată decizia din prima repriză, când Andone scăpase singur spre poartă și a fost un fault al lui Koscielny. Dacă se dă fault, este și cartonaș roșu și se schimbă totul, toate datele partidei. Este mai puțin important acum… Este doar o remarcă și cred că am pierdut un meci pe care nu trebuia să-l pierdem. Eu simt acum frustrare, pentru că puteam obține cel puțin un rezultat de egalitate. Payet a prins șutul vieții, al carierei”, a declarat Raț, citat de Digi Sport.

O înjurătură și o îmbrățișare 🙂

 

Imediat după declarația dată, Raț s-a întâlnit în zona mixtă cu eroul Franței și i-a aruncat acestuia o înjurătură amicală: „Fuck you”, i-a transmis, zâmbind amar, fundașul naționalei mijlocașului de la West Ham, stârnind amuzamentul acestuia. Payet l-a îmbrățișat apoi pe Raț și l-a felicitat pentru meciul făcut.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25 mai
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25 mai
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut