Fanii englezi, pe străzile din Marsilia: „ISIS, unde sunteți voi?” Poliția franceză a folosit gaze lacrimogene pentru a detensiona situația

Fanii englezi, pe străzile din Marsilia: "ISIS, unde sunteți voi?" Poliția franceză a folosit gaze lacrimogene pentru a detensiona situația

Incidentele din Franța au început înainte de startul propriu-zis al Campionatului European. Poliția franceză a fost nevoită să intervină în forță seara trecută în Marsilia.

Mii de fani englezi au petrecut până târziu pe străzile din Marsilia și au început deja „războiul” cu Rusia, meci ce pe teren se va disputa sâmbătă seară, cu începere de la ora 22:00. Suporterii englezi, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au avut scandări ce au instigat la violență: „ISIS, unde sunteți voi?”, moment în care poliția a intrat în forță pe străzi.

Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe englezi și pentru a restaura liniștea.

„Niciunul dintre noi nu a făcut nimic greșit. Da, am băut câteva pahare în plus, dar atât. La un moment dat poliția a apărut și ne-a atacat”, a declarat pentru DailyMail unul dintre fanii englezi implicat în incidente. Doi suporteri au fost arestați.

După un asemenea moment, poliția franceză ia în calcul să aplice măsuri de securitate fără precedent în ceea ce-i privește pe fanii englezi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]