Ce fac fanii Stelei când se uită prea mult la televizor :) Reclama TV care pare comandată chiar de George Becali | VIDEO

De o lună, în calupurile de publicitate care rulează pe canalele TV din România apare des o reclamă la vopseaua Oskar în care câțiva copii trec printr-o spaimă de pomină. Spotul începe cu un cadru în care o fetiță costumată de joacă în prințesă  și un băiat scafandru stau relaxați pe canapea, cu capul în jos, și se contrazic între ei: „E pisicuță! Ba nu, e ursuleț!”.

Secretul dialogului urmează să fie elucidat într-o clipă. Al treilea partener de joacă, un băiat cu pene de indian în cap, privește îngrozit spre peretele galben și strigă: „E Paul Papp!”. În imagine apare o pată exagerată de mucegai, de forma unui monstru, iar cei trei copii urlă în cor „Paul Paaaaaapp!”. Aflați în bucătărie, părinții lasă orice discuție și dau fuga în sufragerie pentru a vedea ce i-a speriat pe copii.

Aceasta este varianta subliminală a reclamei realizate de firma Next Advertising, în viziunea unui suporter de fotbal. În condițiile în care fundașul Paul Papp a fost mai mereu rezervă după meciul îngrozitor făcut la Belgrad, cu Partizan, spotul pare a fi comandat chiar de finanțatorul Stelei, George Becali, cel care în ultimele trei luni l-a lăsat neplătit pe „omul negru” de vara trecută.

 Mai mulți fani ai Stelei le-au mărturisit ziariștilor că, în momentul vizionării reclamei, au înțeles că micuții din imagine strigă numele lui Paul Papp, jucătorul care zilele trecute și-a reziliat contractul cu Steaua.

De fapt, mucegaiul din imagine este „Baubau”, dar pronunția copiilor împinge oamenii cu creierul înțesat cu nume de fotbaliști spre varianta Paul Papp. ProSport a discutat cu Andreea Roșu, unul dintre creatorii spotului: „Ideea a pornit de la faptul că mucegaiul este înfricoșător pentru toată lumea, dar mai ales pentru copii. Pentru ei e cel mai nasol, își imaginează diferite lucruri”.

Creativii s-au amuzat pe seama imaginației microbiștilor. „Nu știam cine este Paul Papp, dar abia aștept să văd clipul titrat așa”, a râs Andreea Roșu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]