Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Decizie istorică luată de FRF: se renunță la reprizele de prelungiri pentru Supercupa României

Decizie istorică luată de FRF: se renunță la reprizele de prelungiri pentru Supercupa României

Decizie istorică luată de FRF: se renunță la reprizele de prelungiri pentru Supercupa României

În ședința de azi, 4 iunie, a Comitetului Executiv al FRF s-a luat decizia ca Supercupa României să se decidă la penalty-uri în eventualitatea în care scorul va fi egal după expirarea celor 90 de minute regulamentare. Eliminarea celor două reprize de prelungiri a câte 15 minute reprezintă o premieră pentru fotbalul românesc.

Prima Supercupă a României s-a disputat în 1994, iar de atunci s-au disputat 17 ediții. Dintre cele 17 meciuri jucate până acum în Supercupă, două confruntări au fost decise în cele 30 de minute de prelungiri, iar alte cinci meciuri au mers la loviturile de departajare. Supercupa României nu s-a jucat în cinci sezoane dat fiind faptul că echipa care a câștigat campionatul a triumfat și în Cupă.

În Supercupa din acest an se vor întâlni Astra și CFR Cluj. În sezonul regulat, confruntările dintre cele două formații s-au încheiat cu remize.

Parteneri
Premierul Republicii Moldova readuce în discuție ideea unirii cu România: „Cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului își dau seama că suntem foarte aproape de unire”
Mediafax
Valentin Sanfira a înșelat-o! Codruța și-a luat inima-n dinți și a recunoscut motivul divorțului: 'Infidelitate'
Cancan.ro
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
Adevarul.ro
Rapid jubilează! Fotbalistul care vine la vară în Giuleşti impresionează. Victor Angelescu: “Mă bucur pentru el”
Orangesport
Cum arată Vica Blochina în costum de baie! S-a filmat în ipostaze sexy, după ce și-a scos grăsimea de pe abdomen. Are o siluetă de invidiat și se mândrește cu aspectul ei fizic.
Ce se întâmplă, doctore?
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Râzi cu lacrimi
Enigmă științifică: Ce este paradoxul gemenilor?
Descopera.ro
Medicii au refuzat dorința familiei lui Mircea Lucescu. Conducerea Spitalului Universitar, de neclintit chiar și după venirea lui Răzvan Lucescu
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation Plus în aprilie
Go4Games
Companie ce angajează 120 de oameni la fabrica de drone din București. Modelul flagship produs aici decoleaza și aterizeaza pe verticală
Promotor.ro