Foștii oficiali ai FIFA și-au acordat bonusuri în valoare de 80 de milioane de euro

Foștii oficiali ai FIFA și-au acordat bonusuri în valoare de 80 de milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Foștii șefi ai FIFA, Sepp Blatter, Jerome Valcke și Markus Kattner și-au acordat în ultimii cinci ani bonusuri și măriri de salariu în valoare de 80 de milioane de euro, au anunțat avocații forului mondial, citați de BBC.

La o zi după cercetările efectuate la sediul FIFA de către poliția elvețiană, oficialii forului european au dat publicității contractele fostului președinte Sepp Blatter, al secretarului general Valcke și al fostului director financiar, Kattner.

Avocații forului mondial, spun că „este evident că cei trei și-au coordonat eforturile pentru a-și mări veniturile” în perioada 2011-2015. Din biroul fostului director financiar au fost confiscate numeroase documente în timpul operațiunilor de joi.

Cei trei sunt suspectați de proasta gestionare a fondurilor FIFA și de însușirea necuvenită a banilor din conturile Federației Internaționale. Blatter și Valcke au fost suspendați pentru șase, respectiv 12 ani din orice activitate legată de fotbalin luna februarie, însă amândoi au negat acuzațiile.

Procurorul general al Elveției a emis un comunicat de presă prin care a specificat că „au fost confiscate din sediul FIFA atât hârtii cât și documente în format electronic care acum sunt analizate pentru a se stabili relevanța lor în acțiunile ce urmează să se desfășare în continuare.”

Oficialii Fifa au anunțat la rândul lor că aceste dovezi au fost descoperite în urma unor investigații interne și vor fi predate și Departamentului Justiției din Statele Unite ale Americii.

„Noi vom încerca în continuare să le demonstrăm celor de la FIFA că aceste plăți compensatorii către domnul Sepp Blatter au fost făcute legal, la fel cum se procedează peste tot în lumea sportului profesionist.” a declarat Richard Cullen, avocatul lui Sepp Blatter.

Între timp, ofițerul de comunicare al lui Sepp Blatter, a declarat pentru BBC că își va încheia colaborare cu fostul președinte al Federației Internaționale de Fotbal deoarece: „vulcanul FIFA urmează să explodeze”

Fifa este în prim plan-ul acestui scandal încă din mai 2015, când procurorii americani au dezvăluit primele acte de corupție din interiorul forului mondial.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri