Șarapova și-a găsit consolarea după suspendarea din tenis. Maria s-a cuplat cu un model spaniol

Șarapova și-a găsit consolarea după suspendarea din tenis. Maria s-a cuplat cu un model spaniol
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maria Șarapova a mers în această săptămână la Paris, dar nu pentru a juca la turneul de la Roland Garros, ci pentru a petrece clipe romantice alături de noul iubit, Andres Velencoso, un model spaniol în vârstă de 38 de ani. Sportiva este suspendată după ce a fost găsită dopată cu meldonium, însă pe plan personal îi merge de minune.

Maria și Andres au fost fotografiați de paparazzii revistei spaniole „Hola”, în momentul în care luau masa în centrul Parisului. Cei doi nu s-au ferit să-și arate afecțiunea în public, ținându-se de mână și privindu-se zâmbitori.

E clar că Șarapova nu mai este afectată după ce Grigor Dimitrov a decis să rupă relația de dragoste dintre ei, pe motiv că dorește să se concentreze pe cariera de tenismen. Noul iubit al sportivei de 29 de ani este celebru pentru relația pe care a avut-o cu cântăreața Kylie Minogue.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300…