Europenele de natație. Ștafeta tricoloră de 4×100 m liber – locul 6. Robert Glință, nou record național la 100 de metri spate (53,43, în serii), a încheiat finala tot pe locul 6

Europenele de natație. Ștafeta tricoloră de 4x100 m liber - locul  6. Robert Glință, nou record național la 100 de metri spate (53,43, în serii), a încheiat finala tot pe locul 6

UPDATE. Robert Glință (19 ani) a încheiat finala probei de 100 m spate pe locul 6, cu 54,36, după ce a întors al doilea după primul bazin. Sportivul antrenat de Adrian Gherghel a fost cel mai tânăr intre cei opt finaliști. Proba a fost câștigată de francezul Camille Lacourt (53,79). Glință trage astăzi în seriile probei de 50 m spate, alături de Daniel Martin și Daniel Macovei. Tot azi concurează Alex Coci la 200 m fluture.

După cursa lui Robert Glință, din finala de la 100 spate, dubla medaliată olimpică Beatrice Câșlaru, a postat un mesaj de suflet pe contul ei de facebook: „Sigur, atât el,  familia lui, antrenorul și noi toți am vrut medalia. E primul lui campionat european de seniori, nu e ușor să intri în arena seniorilor, dar a făcut 4 curse frumoase! Felicitări, Robert… o să vină și medalia!!! Cunosc dezamăgirea locului de lângă podium și mai ales gustul amar al vorbelor cu „doar” locul 6, dar puțini sunt cei care ajung să facă o finală, să fie acolo cu cei mari. Așa că eu zic felicitări, sa fii din ce în ce mai bun! Mai sunt curse, mai sunt și alți sportivi cu șanse la finale. Mai avem speranțe, poate va veni și medalia!”.
 


Campionatele Europene de natație de la Londra și-au consumat astăzi primele curse pentru medalii în concursul de înot. În reuniunea de după-amiază, ștafeta de 4×100 liber a României a încheiat pe locul 6 finala probei, în 3:17,09. În componența Marius Radu (timp 49,08), Robert Glință (49,24), Alin Coste (49,91) și Norbert Trandafir (48,85), cvartetul tricolor s-a ținut destul de bine într-o competiție puternică. În calificări, ștafeta tricoloră a stabilit un nou record național, cu 3:16,54 (Radu, Macovei, Coste, Trandafir).

O evoluție foarte bună în prima zi a avut Robert Glință, în proba de 100 metri spate. Tânărul sportiv antrenat de Adi Gherghel s-a calificat mai întâi în semifinale cu cel mai bun timp, 53,43 – nou record național (vechiul record îi aparținea lui Răzvan Florea, 54,15). Seara, Glință și-a asigurat și calificarea în finala de mâine, cu cel de-al cincilea timp, 54,14.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania