Cosmin Olăroiu are o ofertă de la o echipă națională și una de la o echipă de club

Câștigător a nu mai puțin de 12 trofee în cei nouă ani petrecuți în Golf, Cosmin Olăroiu a anunțat că e gata să plece de la Al Ahli Dubai, echipa pe care o antrenează din 2013, iar Mirel Rădoi, bun prieten cu antrenorul care a dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA în 2006, a anunțat ofertele pe care le are tehnicianul de 46 de ani.

„Nu sunt jucăria nimănui” spunea Olătoiu în urmă cu câteva zile, atunci când anunța că vrea să-și încheie conturile cu Al Ahli, după ce șeicii i-ar fi reproșat pierderea finalei Ligii Campionilor Asiei. Chiar dacă Abdullah Al Naboodah, președintele clubului, este convins că românul va rămâne în Emirate și sezonul viitor, Mirel Rădoi a spus că Olăroiu are oferte foarte tentante din China. Fostul fundaș al Stelei a dezvăluit că antrenorul e dorit la naționala Chinei, dar și la o echipă de club din această țară: „Dacă Oli pleacă în China, nu mă mai duc după el. Are variantă și echipa națională a Chinei, și ofertă de la un club din China. Eu nu-l văd selecționer, nu-l văd în birou, îl văd în iarbă, la antrenamente”, a spus Rădoi la Dolce Sport.

Palmaresul lui Olăroiu în Golf:

  • Cinci titluri de campion (unul cu Al Hilal, două cu Al Ain, două cu Al Ahli)
  • Două Cupe ale Coroanei Prințului (ambele cu Al Hilal)
  • O Cupă Qatari Stars (cu Al Sadd)
  • Trei Supercupe în Emiratele Arabe Unite (Două cu Al Ahli, una cu Al Ain)
  • O Cupă a Ligii Emiratelor Arabe Unite (cu Ah Ahli)
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri