Fantastic 4! Sorana Cîrstea e a patra reprezentantă a României care se califică în optimi la Madrid: 6-3, 7-5 cu Danka Kovinic

Cîrstea revine în prim-planul tenisului mondial, cu un rezultat pe care nici nu îl visa în urmă cu câteva luni.
Alexandru Tăcină
Fantastic 4! Sorana Cîrstea e a patra reprezentantă a României care se califică în optimi la Madrid: 6-3, 7-5 cu Danka Kovinic

Turneul de la Madrid, desfășurat în complexul denumit Caja Magica, este unul magic pentru jucătoarele din România! Sorana Cîrstea (România, 127 WTA) a învins-o marți seară pe Danka Kovinic (Muntenegru, 52 WTA), scor 6-3, 7-5. alăturându-se româncelor Simona Halep, Irina Begu și Patricia Țig în optimile de finală!

Cîrstea nu a mai atins din 2013 optimile unui turneu Premier Mandatory

Cîrstea revine în prim-planul tenisului mondial, cu un rezultat pe care nici nu îl visa în urmă cu câteva luni. Sorana a început anul pe locul 244 WTA, însă ambiția, iar acum wild cardul primit de la Ion Țiriac, au ajutat-o să acceadă printre cele mai bune 16 jucătoare din Madrid. Sportiva din Târgoviște nu mai atinsese din 2013 faza optimilor într-un turneu Premier Mandatory, atunci când s-a oprit în finală la Toronto (2-6, 0-6 cu Serena WIlliams).

Sorana Cîrstea o mai învinsese pe Danka Kovinic, adversara din turul doi, în sferturi la Rio de Janeiro, scor 6-1, 6-2, așa că muntenegreanca știa ce o așteaptă. Nu a putut însă opri tăvălugul care venea din partea opusă a fileului și care a făcut ravagii încă din primul game. Sorana a pornit ca din pușcă, realizând o serie de 5 game-uri la rând. Deși adversara a replicat cu trei game-uri consecutive, Cîrstea nu a mai ezitat și a închis manșa cu 6-3.

Setul secund a fost mult mai echilibrat, Kovinic conducând cu 1-0, apoi cu 4-3, moment în care Cîrstea a venit tare din urmă. Sorana a servit pentru meci la 5-4, dar s-a văzut egalată, pentru ca jucătoarea mai în formă să facă diferența în prelungiri. Ultimele două game-uri din actul secund au fost câștigate la 30 de Sorana, iar meciul s-a încheiat cu 6-3, 7-5, după o oră și 20 de minute de joc.

Coșmarul Simonei, înfruntat de Sorana

Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 60.000 de euro și 120 de puncte WTA, iar în optimile programate miercuri se va duela cu Laura Siegemund (Germania, 44 WTA), după ora 17:30. Astfel, Cîrstea o poate răzbuna pe Halep, după ce Simona a pierdut în urmă cu două săptămâni în fața nemțoaicei, în turul doi la Stuttgart, scor 6-1, 6-2.

Tot miercuri vor avea loc și meciurile Simona Halep (România, 7 WTA) – Timea Bacsinszky (Elveția, 15 WTA), după 15:00, Irina Begu (România, 34 WTA) – Cristina McHale (SUA, 59 WTA), de la 13:00, și Patricia Țig (România, 134 WTA) – Madison Keys (SUA, 25 WTA), după 22:30.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]