Planul lui Bute! „Voi încerca să-l surprind pe Badou Jack. Mă pot adapta foarte ușor stilului său”

Redactor:
Andrei Pal
Planul lui Bute!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Bute (36 de ani), fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, s-a arătat foarte încrezător în șansa de a cuceri o nouă centură la aceeași categorie în lupta cu Badou Jack, actualul deținător al centurii WBC, și a declarat că își poate surprinde adversarul, fiind mai experimentat.

Pugilistul gălățean a mai boxat, la sfârșitul anului trecut, în luna noiembrie, cu englezul James DeGale, la Quebec, încercând să-și recupereze centura IBF la categoria supermijlocie, dar a fost învins de britanic prin decizie.

„Pot veni cu ceva nou în ring față de ceilalți doi adversari ai săi. Voi încerca să-l surprind așa cum am făcut și în meciul cu DeGale, care a crezut că mă poate învinge ușor. Sunt foarte încrezător că pot câștiga din nou un titlu mondial, mă pot adapta stilului lui (n. red – a lui Badou Jack) foarte ușor. Fanii vor vedea o luptă grozavă, sunt mai experimentat decât el, dar Jack este, la rândul său, foarte încrezător. Avem toate ingredientele pentru a-i face pe fani să stea în picioare toată lupta„, a spus Bute, citat de site-ul FightHype.

Lucian Bute a mai precizat faptul că se simte împlinit cu performanțele pe care le-a realizat în carieră, iar centura WBC, în cazul în care o va cuceri, va fi doar un bonus pentru finalul carierei de profesionist. Pugilistul a urmat același program de antrenament ca și pentru ultimele două lupte, aflându-se deja în cantonament când a primit oferta de a boxa cu Badou Jack.

„Mă simt deja împlinit cu performanțele reușite în carieră. Am fost campion mondial, mi-am apărat centura de nouă ori. Titlul WBC ar veni ca un bonus pentru punctul în care se află cariera mea în acest moment. Le mulțumesc lui Badou Jack pentru că a acceptat să lupte, dar și staff-ului meu pentru că a reuști să obțină această luptă.

Deja eram în cantonament când staff-ul mi-a oferit această șansă. Am acceptat fără să stau pe gânduri. Fiind la pregătiri încă din luna februarie, eram deja într-o formă fizică destul de bună. Sunt încrezător că îmi pot menține forma bună până pe 30 aprilie. Ultimele două cantonamente au fost lipsite de accidentări, așa că am urmat același program de antrenament, cu mici modificări în funcție de adversar„, a spus Bute, conform sursei citate.

Lucian Bute a acumulat 35 de lupte la profesioniști, dintre care 32 de victorii (25 prin knock-out), și trei înfrângeri. De partea cealaltă, Badou Jack are 22 de lupte, dintre care 20 de victorii, o înfrângere și un meci terminat la egalitate.

Lupta din Badou Jack și Lucian Bute va avea loc duminică, 1 mai, de la ora 6:30, în capitala americană, Washington DC.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…