Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » De ce nu a semnat cu Getafe: ce condiții i-au pus spaniolii lui Marica! Atacantul a ales Steaua după ce a aflat ce vor ibericii

De ce nu a semnat cu Getafe: ce condiții i-au pus spaniolii lui Marica! Atacantul a ales Steaua după ce a aflat ce vor ibericii

Marica a negociat și cu Getafe în perioada de transferuri din iarnă, dar atacantul a ales să revină în campionatul românesc în detrimentul fostei sale echipe.
De ce nu a semnat cu Getafe: ce condiții i-au pus spaniolii lui Marica! Atacantul a ales Steaua după ce a aflat ce vor ibericii

Marica a negociat și cu Getafe în perioada de transferuri din iarnă, dar atacantul a ales să revină în campionatul românesc în detrimentul fostei sale echipe.

Vârful în vârstă de 30 de ani a venit la Steaua cu gândul că va juca meci de meci și va putea prinde astfel lotul României pentru Campionatul European din Franța, dar planul său a fost dat peste cap de accidentări. Forma fizică a fost de altfel motivul pentru care Marica a renunțat la Getafe.

Potrivit DigiSport, oficialii clubului spaniol i-au transmis românului că sunt interesați de serviciile sale și îl readuc la echipă, dar cu o singură condiție: Marica să se pună la punct cu pregătirea fizică, să joace mai întâi pentru echipa secundă și abia din stagiunea următoare să intre în planurile primei echipe.

Cum obiectivul principal al lui Marica era să joace cât mai mult și să-și asigure „biletele” pentru EURO, atacantul a declinat oferta ibericilor și a ales Steaua.

8 meciuri a jucat Marica pentru Steaua, fără a marca vreun gol

Parteneri
Hagi, înainte de meciul cu Țara Galilor: Echipă foarte agresivă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro