CS U Craiova este pe loc de Europa League. Daniel Mogoșanu: „Diferențele sunt foarte mici, iar trei puncte te pot duce de la extaz la agonie””

CS U Craiova este pe loc de Europa League. Daniel Mogoșanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSU Craiova s-a impus în deplasare cu FC Voluntari și ocupă primul loc în play-out, poziție ce permite calificarea în sezonul viitor al cupelor europene, iar autorul celui de-al doilea gol, Nicușor Bancu, a acuzat lipsa instalației de nocturnă pe noul stadion din orașul ilfovean.

„Este o victorie importantă, dar și meritată. Mă bucură debutul lui Popescu, unul reușit, în care a reușit să și apere o lovitură de la 11 metri. Mă îngrijorează foarte tare accidentările lui Vătăjelu și Acka, pentru că nu avem un lot prea numeros. Suntem fericiți astăzi, de mâine trecem iar la treabă, pentru că va trebui să mai producem multe victorii dacă vrem să sperăm la locul șapte, de Europa. Diferențele sunt foarte mici, iar trei puncte te pot duce de la extaz la agonie”, a declarat antrenorul echipei CSU Craiova, Daniel Mogoșanu, la DolceSport.

Nicușor Bancu a marcat cel de-al doilea gol în partida câștigată de CSU Craiova cu FC Voluntari. A fost prima victorie în deplasare pentru echipa antrenată de Daniel Mogoșanu, după o pauză de cinci luni. Nuno Rocha a înscris celălalt gol al oltenilor.

„Mă bucur că am reușit să câștigăm, am meritat-o pe deplin. Cu siguranță ne-a motivat și mai mult faptul că putem juca în cupele europene, dar mai este mult până la finalul sezonului. Și Iași și CFR Cluj sunt acolo, aproape. Ne-a fost teamă că nu mai apucăm să terminăm meciul, cu un sfert de oră înainte de final era cam întuneric”, a declarat mijlocașul Nicușor Bancu.

CSU Craiova va evolua, în runda următoare, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, pe 1 mai, de la ora 18:00.

„Mă bucur că am debutat cu dreptul, a fost un meci frumos și mă bucur că am câștigat. Am avut puține emoții înaintea meciului, dar când am intrat pe teren au trecut. E foarte important că am revenit pe primul loc, sperăm să rămânem acolo”, a spus portarul craiovean Daniel Popescu.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…