Din Liga 1 în Ligue 1? Andrei Ivan poate ajunge în Franța: anunțul făcut de L’Equipe

Andrei Ivan rămâne cel mai curtat fotbalist din Liga 1 în acest moment, iar vârful de 19 ani are șanse mari să părăsească România în perioada de transferuri din vară. Dorit în iarnă de Steaua, dar și de Espanyol Barcelona, Ivan a intrat acum în vizorul unor formații din Ligue 1.
Din Liga 1 în Ligue 1? Andrei Ivan poate ajunge în Franța: anunțul făcut de L'Equipe

Andrei Ivan rămâne cel mai curtat fotbalist din Liga 1 în acest moment, iar vârful de 19 ani are șanse mari să părăsească România în perioada de transferuri din vară. Dorit în iarnă de Steaua, dar și de Espanyol Barcelona, Ivan a intrat acum în vizorul unor formații din Ligue 1.

Cotidianul L’Equipe scrie că tânărul atacant român a fost propus unor echipe din Franța și există o posibilitate destul de mare ca Ivan să joace în campionatul din Hexagon din sezonul următor.

„Anumite cluburi sunt cu adevărat interesate și urmăresc cu atenție evoluția lui”, a declarat pentru L’Equipe Christophe Hutteau, impresarul prin intermediul căruia se poartă negocierile.

Andrei Ivan mai are contract cu CS U Craiova până în 2020, iar francezii sunt dispuși să plătească între 2 și 3 milioane de euro pentru transferul său, sumă ce ar fi pe placul oficialilor olteni.

Jurnaliștii de la L’Equipe au și o veste proastă pentru Ivan: un transfer la o echipă din Franța este o variantă mai plauzibilă decât o convocare pentru Campionatul European.

„Este de așteptat ca Ivan să nu participe la Euro, Anghel Iordănescu preferându-i pe Bogdan Stancu, Claudiu Keșeru, Florin Andone și Denis Alibec”, notează sursa citată.

900.000 de euro este cota de piață a lui Ivan în acest moment, conform transfermarkt.de

3 selecții a strâns atacantul la echipa națională

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]