EXCLUSIV | Hanca, despre momentul de groază cu Gnohere: „A fost urât de tot! M-am speriat!”. Secretele meciului: ce n-a fost în regulă cu Steaua și cum i-a motivat Rednic

EXCLUSIV | Hanca, despre momentul de groază cu Gnohere:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sergiu Hanca nu a avut prime reprize de meci grozave în ultima lună și jumătate contra Stelei. Dominat 45 de minute de Hamroun, fundașul dreapta dinamovist a reușit, însă, să se adune și să termine partidele în picioare și, mai important, neînvins. Miercuri, după al patrulea egal consecutiv într-un derby, Hanca și colegii săi de la Dinamo au obținut calificarea în finala Cupei României. Prima repriză a fost din nou de coșmar pentru fundașul dreapta în vârstă de 24 de ani, dar de data aceasta din cauza momentului în care Gnohere a rămas inconștient pe gazon. Hanca a ajuns lângă colegul său în 8 secunde, l-a întors pe o parte și a încercat să-i elibereze căile respiratorii până la sosirea doctorilor. A doua zi, a povestit momentul de groază și senzațiile trăite de el în derby.

Sergiu, ce s-a întâmplat în momentul în care Gnohere a căzut pe gazon?
Eu am văzut întâi ce cartonaș a dat Balaj. După aia, când m-am întors spre el am văzut că nu reacționa. Am mers să văd dacă e ok. Am zis că-l doare și că stă pe jos. Când am văzut că nu reacționează, m-am uitat un pic la el, m-am gândit că-și înghite limba. I-am băgat degetele repede în gură.

Ce ai observat la el?
Avea ochii întredeschiși, dar parcă stătea să și-i dea peste cap. Era inconștient total. Îi țineam limba cu degetele și mă uitam disperat la Balaj. „Bă, chemați-i pe ăia, faceți ceva!”. Nu mai înțelegeam nici eu nimic. A fost un moment de panică. M-am speriat.

El și-a revenit când au sosit doctorii?
Când au venit doctorii, a început să clipească. După aia, i-au dat cu apă, cred, și și-a revenit. A fost urât de tot.

De unde știai că trebuie să-l pui pe o parte? Ai făcut vreun instructaj de prim ajutor?
Nu, din reflex. Știu că atunci când îți e rău, când vomiți, e bine să stai pe o parte. Am mai văzut acum o lună-două o fază într-un meci din Rusia, în care portarul a ieșit și l-a lovit pe atacant direct în cap. Am văzut că un fundaș s-a dus la el și i-a băgat mâna în gură. Aseară, însă, nu mi-am adus aminte de gestul ăsta. Așa am simțit să fac.

Lovitura ai văzut-o?
Din spate, cum eram eu, nu am văzut că l-a lovit. Am crezut că l-a atins în umăr. După aia, am văzut la reluări că i-a dat în ceafă, în gât.

Ai vorbit cu Gnohere despre incident?
Când am ajuns acasă, a venit la mine și mi-a spus: „Bă, îți mulțumesc! Eram inconștient, nu mai știam nimic. După aia mi-am dat seama că îmi țineai limba!”. Bine că nu s-a întâmplat nimic grav.

Meciul cum a fost?
Sincer, i-am simțit pe steliști speriați de noi.

Cum simte un fotbalist asta? Din ce semne?
Încerc să-ți explic. Mi-am dat seama de la primele dueluri cu Hamroun. Simțeam că sunt mult, mult, mult peste el. Eram mai în meci, mai concentrat. Puteam să-l domin fizic. Când simți lucrul ăsta, că ești fizic peste adversar, îți iese orice. E vorba de încrederea în tine. Apoi, îi vedeam că, deși a început meciul, ei nu se comportau ca o echipă mare, care vrea să câștige. Era o lipsă de comunicare între ei, pe teren. A început meciului și ei, nimic. Nu simțeam nimic. Jucau și tăceau. Nimeni nu comenta nimic, nimeni nu zicea nimic. Părerea mea e că erau afectați de înfrângerea de la Astra.

Asta v-a dat încredere?
Eu le-am spus colegilor, chiar și după ce am luat gol: „Haideți, nu e nicio problemă! Nu au cum să ne elimine astăzi!”. Principalul nostru avantaj a fost galeria. Ne-a împins de la spate incredibil.

Detaliază un pic, te rog. Ce senzații trăiești?
Dacă ești obosit, simți că primești dintr-o dată energie. Nu obosești, ești concentrat sută la sută. La mine, sunt meciuri în care, dacă nu sunt ok fizic, nu-mi iese nimic nici dacă antrenorul mă încurajează. Dar dacă sunt fanii care te împing de la spate, bum, bum, bum, e ca și cum primești energie. Nu-ți trebuie decât o fază. Să-l deposedezi pe unul sau să-l driblezi pe unul, să facă toată peluza „Uaaaaauuuuu”. În momentul ăla, îți dai seama că ești bine. Nu mai simți nicio oboseală. Totul e psihic.

Față de meciurile cu Steaua din martie, ți s-au părut mai puțin potenți fizic? Acum o lună, Hamroun ți-a pus probleme mari.
Da, în meciul de Cupă, 0-0. În prima repriză, sincer, mi-a cam pus probleme, dar cred că am avut și o dorință foarte, foarte mare de a reuși în primul meu Steaua – Dinamo. Cred că am picat din cauza acestei dorințe. După prima repriză, mi-am dat seama că nu e cu nimic mai bun decât mine. E un fotbalist foarte, foarte bun, dar l-am simțit foarte bine în meciul trecut (n.red. – în campionat, 1-1, pe 10 aprilie). Nu a trecut o dată de mine și l-am simțit că devine frustrat. Pur și simplu frustrat. Ieri, când a intrat Corbu, pe el l-a trecut pe dreapta să încerce să profite. Să încerce să-l ia unu la unu, să-l domine, dar eu zic că și-a făcut foarte bine datoria. Corbu.

Ce v-a spus Rednic la pauză? Erați conduși, dar aveați un om în plus.
Ne-a zis să rămânem calmi, să nu ne pierdem capul și să avem răbdare. De dat gol, o să dăm. Ne-a mai spus că de fiecare dată când am jucat cu Steaua, anul ăsta, în a doua repriză i-am rupt. Acum două săptămâni, am avut ocazii. Ei (n.red. – steliștii) declară că ne-au dominat, dar ei au posesie acolo, la 70 de metri, pe linia de fund. Ocazii clare, nimic. Ieri, la golul doi a fost fault la Corbu. Ei spun că i-a dezavantajat Balaj. Cu ce i-a dezavantajat?! Nu-i suport deloc. Dacă am ceva, am boală pe ei! Nu neapărat de jucători, dar ideea de Steaua mă irită. Poate pentru că e un microb luat de mic de la tata. Și el e dinamovist. Se transmite din tată în fiu.

Ekeng trage așa și la antrenamente?
Mai încearcă, dar până acum nu i-a reușit. (Râde în hohote)

Cine este șeful șuturilor la antrenamente?
Anton trage bine, Bicfalvi, Palici. Ă‚știa trag bine la poartă.

În imaginile din vestiar, păreați că nici nu știți să vă bucurați.
Până acum am fost la echipe cu vestiare pline de jucători experimentați. Aici a fost o bucurie copilărească. Încă nu suntem un grup omogen, sunt mulți fotbaliști noi, dar faptul că ne batem de la egal la egal cu Steaua ne dă o mare satisfacție. Nu poți să compari lotul, experiența, salariile cu ce e la Steaua. Era o bucurie din suflet, nu una prefăcută pentru că erau camerele de filmat. Îmi place mult acest grup al nostru. Toată lumea își vede de treabă, suntem niște băieți simpli, nu avem nasul pe sus. Ne ajutăm unii pe alții și eu cred că se vede asta în rezultatele din meciurile cu Steaua.

Ce-ați făcut după meci? Ați ieșit?
Nu, am fost și am mâncat. Ne-am oprit în drum spre Otopeni, unde stăm, și am mâncat. Acum ne concentrăm pe meciul cu Pandurii.

Ce preferi? CFR sau ASA?
N-am o preferată, dar CFR e în formă în ultimul timp. 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…