Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Ce a făcut Chipciu în vestiar după eșecul Stelei cu Astra, scor 0-2

Ce a făcut Chipciu în vestiar după eșecul Stelei cu Astra, scor 0-2

Ce a făcut Chipciu în vestiar după eșecul Stelei cu Astra, scor 0-2

Steaua a pierdut finala campionatului la Giurgiu, scor 0-2, cu Astra, după golurile înscrise de Găman (penalty) și Denis Alibec. Trupa lui Marius Șumudică e foarte aproape de primul titlu din istorie. În tabăra Stelei a domnit liniștea la final. Unul dintre puținii jucători care au ieșit cu pieptul dezgolit la declarații a fost Alex Chipciu, cândva cel mai valoros jucător din Ghencea.

„N-aș vrea să dau vina pe cineva dacă vă gândiți la punctele pierdute în prima parte a campionatului. Nu cred că e cineva vinovat pentru situația noastră. S-a greșit pe parcursul întregului campionat. Astra e o echipă bună, nu ne gândeam că vom întâlni o formație de Liga a treia, îi cunoșteam valoarea. Nu i-am reproșat nimic lui Varela, l-am îmbărbătat. Toți greșim. Și eu am greșit la golul al doilea, pentru că am dat o pasă în centru și de acolo a plecat acțiunea din care Astra a înscris golul al doilea. Le-am zis imediat în vestiar că-mi pare rău pentru ceea ce am făcut„, a spus mijlocașul stelist.

„Cei de la mijlocul terenului ar fi trebuit să joace mai simplu„,  Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

 

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă! 😲
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro