Reacție incredibilă a românilor după ce Caroline Garcia ar fi jignit-o pe Begu în timpul meciului: „Nu pot să cred că mă bate o țigancă” Ce s-a întâmplat pe Facebook

Reacție incredibilă a românilor după ce Caroline Garcia ar fi jignit-o pe Begu în timpul meciului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Nu pot să cred că mă bate o țigancă împuțită„, a fost auzită spunând jucătoarea de tenis Caroline Garcia, conform publicației portugheze dedicată tenisului Bola Amarela, în timpul partidei cu Irina Begu, din primul tur al turneului de la Charleston, câștigată în cele din urmă de româncă, scor 6-4, 2-6, 7-6(3).

Vorbele ar fi fost aruncate de jucătoarea din Franța după un punct câștigat de Begu pe finalul setului decisiv au fost captate de microfoanele de fond, iar reacția a stârnit mii de reacții pe internet.

INFO – Antrenorul Irinei Begu, Adrian Cruciat, spune că nu auzit cuvintele jignitoare ale Carolinei Garcia, la adresa elevei sale. Fostul tenismen nu a făcut deplasarea alături de Begu și a urmărit meciul din fața televizorului, dar crede că ipoteza lansată de publicația portugheză Bola Amarela nu este reală, având ca argument faptul că cele două s-au mai întâlnit în trecut și au avut meciuri extrem de echilibrate, iar franțuzoaica nu a avut vreo reacție deplasată. Totuși, acesta a mențtionat că Garcia nu a contactat-o pe Irina Begu pentru a dezminți spusele.

„99% nu este reală această informație. Garcia a mai avut meciuri pe muchie de cuțit cu Irina și nu s-a pus niciodată problema de așa ceva. În timpul comentariului, nu am auzit nimic. Am vorbit cu Irina. Caroline nu a încercat să o contacteze, iar ea este concentrată pe turneul de la Charleston„, a declarat Adrian Cruciat pentru Digi Sport.

 

În încercarea de a-i arăta susținere Irinei Begu (33 WTA), fanii români au luat cu asalt pagina de Facebook a franțuzoaicei, care a generat astăzi un număr record de comentarii la postările recente. Majoritatea venite din partea românilor. Mulți dintre ei au ironizat-o pe Garcia cu imagini amuzante sau au condamnat-o pentru afirmațiile rasiste, însă au existat și reacții deplasate și jignitoare. Vezi mai jos doar câteva dintre miile de mesaje primite de jucătoarea din Franța în ultimele ore.

 

Garcia se află în Top 100 WTA de aprope trei ani, timp în care a cucerit un titlu WTA și s-a poziționat pe locul 25 WTA, cel mai bun al carierei. În acest moment, Garcia ocupă locul 44 în lume.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…