Reghe, despre Dinamo – Astra: „Mă așteptam să văd alt meci. Sunt sigur că vor arăta mult mai bine cu noi”. Mesajul pentru Șumi: „Să se potolească cu aspirinele și piramidoanele”

Reghe, despre Dinamo - Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Laurențiu Reghecampf spune că a fost surprins de scorul înregistrat la meciul Dinamo-Astra, 1-4, însă nu crede că jucătorii lui Mircea Rednic nu și-ar fi apărat corect șansele, așa cum le-ar fi cerut o parte a suporterilor dinamoviști. Tehnicianul Stelei s-a declarat însă convins că echipa din Ștefan cel Mare va reuși să depășească pasa proastă înainte de meciul direct, programat pe 10 aprilie, pe Național Arena.

„Eu am tot spus că acest titlu se va juca până în ultima etapă. Să terminăm cu discuțiile că anumite echipe nu și-ar apăra corect șansele și alte prostii de genul acesta. Sunt sigur că toți antrenorii din play-off își doresc să câștige titlul. Trebuie să recunosc că mă așteptam să văd un alt meci aseară, dar la fel de bine trebuie să recunosc că Astra a jucat mult mai bine și nu se pune problema ca Dinamo să nu-și fi apărat corect șansele. Sunt sigur că-și vor reveni iar la meciul de săptămâna viitoare (n.r. cu Steaua) vor arăta mult mai bine. S-a discutat trei zile de meciul Pandurii-Steaua, iar acest lucru nu mi se pare normal. Cel mai important meci al etapei era Dinamo-Astra și aștept să văd dacă se va discuta și despre acest meci la fel de mult.” a spus, sâmbătă, antrenorul echipei Steaua București, Laurențiu Reghecampf.

Reghecampf nu i-a rămas dator lui Marius Șumudică după ce antrenorul echipei Astra a înjurat Steaua împreună cu suporterii lui Dinamo.

„Nu pot eu să-i spun lui Șumudică ce să facă. Acesta este caracterul lui și nu îl pot educa eu. E mare și e vaccinat. Eu nu merg nici la galeria noastră pentru a înjura alte echipe. E treaba lui ce face, dar să se potolească cu aspirinele și cu piramidoanele că noi nu înghițim astfel de lucruri.” a încheiat Reghecampf

Astra Giurgiu și Steaua București se vor întâlni pe 13 aprilie în manșa retur a Cupei Ligii, iar în campionat trei zile mai târziu. Ambele jocuri se vor disputa la Giurgiu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×