Rednic, înaintea meciului cu Astra: „Abia aștept să mă întâlnesc cu Șumudică! M-a făcut cordiță, acum o să spună că sunt cea mai mare coardă” Absențele „câinilor”

Rednic, înaintea meciului cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo – Astra, ultimul meci al rundei a patra din play-off, este o partidă cu implicații serioase în lupta pentru titlu. În eventualitatea unui succes pe teren propriu, „câinii” pot urca pe podium și pot pune o piedică serioasă giurgiuvenilor în cursa pentru câștigarea campionatului.

Mircea Rednic a declarat că are două absențe importante pentru confruntarea cu Astra, Bicfalvi și Batin fiind indisponibili pentru meciul din această seară.

„Pentru meciul cu Astra sunt două probleme de sănătate, Eric Bicfalvi, care nu e recuperat încă, sper ca la meciul cu Steaua să-l avem sută la sută, iar Batin are o fractură și e mai riscant. În rest totul e în regulă. Avem jucători de calitate dar asta trebuie să o demonstrăm mâine pentru că e un meci foarte important. Nu cum se spune că e ultima șansă, că dacă nu câștigăm și așa mai departe. Dar e un meci important, jucăm pe Arena Națională, ne-am dorit asta și acum domnul Negoiță ne-a oferit șansa asta. Mă bucur pentru că putem să oferim condiții pentru noi și pentru suporteri. În plus ne acomodăm pentru meciul cu Steaua”, a declarat Mircea Rednic.

Antrenorul lui Dinamo a afirmat că nu va pregăti măsuri speciale pentru a-l contracara pe Denis Alibec și a mai precizat că este nerăbdător să se reîntâlnescă cu Marius Șumudică.

„Astra are jucători foarte buni, e o echipă bine închegată, organizată cu jucători de viteză, de stabilitate și în apărare. Dacă au rămas de atâta timp pe primul loc e o echipă bună. Nu luăm măsuri speciale, nici pentru Alibec, chiar dacă alături de Hora îl consider cel mai bun atacant din țară. Abia aștept să mă întâlnesc cu Șumudică, să vedem ce mai zice acum. M-a făcut cordiță, acum o să spună că sunt cea mai mare coardă”, a declarat Rednic.

Dinamo – Astra se joacă în această seară, cu începere de la ora 20:30, partida putând fi urmărită în format live text pe www.prosport.ro.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe și talon
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×