Șumudică îl cheamă pe Mutu la Astra, „Briliantul” răspunde: „Normal că vreau să joc în Champions League!” Reacția atacantului după 1-1 cu Viitorul

Șumudică îl cheamă pe Mutu la Astra,
  • Publicat:
  • Actualizat:

ASA Târgu Mureș – Viitorul Constanța 1-1. Trupa lui Hagi pleacă cu un singur punct de la Târgu Mureș, deși a condus prin golul lui De Lucas și a jucat aproape o repriză în superioritate numerică, după eliminarea lui Filip Jazvic, din mintul 49. Intrat pe teren în locul lui Mutu, Țucudean a marcat golul egalizator în minutul 87, după o gafă a lui Pecanha.

Adrian Mutu a recunoscut că nu mai spera că echipa sa poate scoate ceva din acest meci, în condițiile în care Viitorul controla partida, după deschiderea scorului. Vârful de 37 de ani spune că problemele financiare cu care se confruntă clubul afectează moralul echipei, dar speră ca jucătorii ASA-ei să joace la cel mai înalt nivel pentru a arăta că au valoare și eventual să prindă transferuri importante în vară.

Mutu a comentat și declarațiile tehnicianului Astrei, Marius Șumudică, după ce acesta a declarat public că îl așteaptă pe „Briliant” sub comanda sa din sezonul viitor. Mutu a lăsat să se înțeleagă că ar fi tentat de transfer, dacă Astra va juca în preliminariile Champions League.

„Nu mai credeam foarte mult în egalare, pentru că Viitorul pasa foarte bine. Mă bucur însă că am egalat, chiar dacă a fost un gol norocos. În minutul 49 s-a rupt meciul, când Jazvic a luat roșu. Poate și arbitrii se uită la noi puțin mai sever, poate, pentru ce s-a întâmplat la începutul play-off-ului, dar și noi trebuie să fim mai atenți. E greu să câștigăm dacă jucăm în inferioritate. A fost un exces de zel din partea lui Jazvic, cred că arbitrul a apreciat corect faza.

Vom vedea ce vom face din vară, deocamdată nu m-am gândit. E un moment dificil pentru noi, dar sper ca clubul să rezolve rapid această problemă. Eu am mai trecut prin asta și băieții trebuie să-și facă oricum datoria pe teren pentru că nu se știe se va întâmpla peste o lună și jumătate.

E greu să motivezi niște băieți atunci când nu sunt plătiți la timp. Cred însă că aceste probleme sunt la toate echipele, poate mai puțin la Steaua și Dinamo. Ne bazăm însă pe dorința lor de a juca, de a sta în formă și de a demonstra că sunt jucători de valoare, să plece pregătiți și la echipe foarte bune.

Aștept cu nerăbdare meciul cu Steaua, de pe cea mai frumoasă arenă din România, cu echipa aflată în cea mai bună formă. Plecăm cu șansa a doua, dar asta nu ne sperie și vom face tot ce ține de noi pentru a câștiga.

Mi-a făcut plăcere să aud ce a spus Marius (n.r. Șumudică) și mă gândesc la această propunere. Normal că vreau să joc în Champions (n.r. League)„, a declarat Mutu la finaul partidei.

FC Viitorul, ocupanta locului cinci în clasamentul play-off-ului Ligii 1, a remizat, joi, scor 1-1, în meciul jucat în deplasare cu ASA Tg. Mureș, din etapa a patra a play-off-ului Ligii 1.

Au marcat: Țucudean 87′ / De Lucas 65′.

0-1: Pablo De Lucas a expediat un șut puternic direct în vinclul porții lui Stăncioiu, după o respingere a lui Gabi Matei.

1-1: Țucudean marchează cu un șut de la 25 de metri pe mijlocul porții, după o gafă a lui Pecanha.

ASA Tg. Mureș: Stăncioiu – Matei, Balaur, I. Gonzalez, Pîrvulescu – G. Mureșan, Brandan – Jazvic, Mutu (Țucudean 69′), Buș (Dedov 69′) – Ciolacu (Costa 77′). Antrenor: George Ciorceri.

FC Viitorul: Pecanha – Benzar, Hodorogea, Boli, Ganea – R. Marin, Filip, De Lucas – Chițu, V. Rusu (Coman 29′), I. Hagi (Cicăldău 79′). Antrenor: Gheorghe Hagi.

După acest rezultat de egalitate, FC Viitorul acumulează 25 de puncte și rămâne pe locul cinci în clasament, în timp ce ASA Tg. Mureș rămâne pe ultimul loc în play-off, 6, cu doar 21 de puncte și cu doar un gol marcat în patru etape.

Cartonașe galbene: Mureșan 33′, Jazvic 45′, 49′ / Ganea 76′, Pecanha 87′.

Cartonașe roșii: Jazvic 49′.

Arbitri: Cătălin Popa (Pitești), Andrei Constantinescu (București), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); rezervă: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe).

Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara), Ion Craiu (București).

Stadion: Trans-Sil, Târgu Mureș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste pe viață”
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste…
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Se schimbă legea în ROMÂNIA. S-au anunțat NOILE REGULI pentru vechimea în muncă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale