VIDEO | ProSport Headlines: Demichelis a fost prins că a pariat, Halep se pregătește pentru sezonul de zgură, iar Pele dă în judecată Samsung

Fundașul lui Manchester City, Martin Demichelis a fost pus sub acuzare de către Federațaia Engleză de Fotbal pentru că ar pariat pe 12 meciuri de fotbal. Demichelis, care trebuie să răspundă acuzațiilor până pe 5 aprilie 2016, riscă o suspendare de 6 luni dar și o amendă uriașă. Comisiile federației din Anglia au mai avut parte de un caz asemănător, când jucătorul lui Tottenham, Andros Townsend a fost suspendat 4 luni și amendat cu 18 000 de lire sterline pentru că a pariat pe meciuri din Premier League în iunie 2013. 
 
Simona Halep nu va avea parte de o vacanță prea lungă după eșecul suferit marți în „sferturi” la Miami. Simona trebuie să pregătească sezonul de zgură, care începe în luna aprilie, iar numărul 5 WTA are un program clar în ceea ce privește turneele viitoare. Prima competiție la care va juca este Fed Cup, în perioada 16-17 aprilie. Halep va merge la Cluj împreună cu naționala României, acolo unde vor susține barajul de menținere în Grupa Mondială contra Germaniei. 
 
Legendarul fotbalist brazilian, Pele a anunțat că va da în judecată compania Samsung pentru difuzarea, fără permisiunea sa, a unei reclame în cotidianul american New York Times și va cere daune totale de 30 de milioane de dolari, anunță Reuters. Conform plângerii depuse la tribunalul din Chicago de către avocații lui Pele, compania Samsung ar fi folosit imaginea fostului fotbalist brazilian, pentru a promova unul dintre modelele noi de televizoare ale companiei, chiar dacă relațiile contractuale dintre Pele și Samsung au fost întrerupte în 2013.
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania