Hagi, după 0-2 cu Astra: „Nimeni nu se mai gândește la titlu, nu avem valoare de titlu!” Ianis îl contrazice: „Toate echipele din play-off au șanse”

Hagi, după 0-2 cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra s-a impus în partida cu Viitorul, scor 2-0, contând pentru prima etapă a play-off-ului, iar trupa din Giurgiu s-a distanțat la 5 puncte de locul 2, având însă un meci în plus.

Gheorghe Hagi spune că formația sa nu poate conta în lupta pentru titlu din acest sezon și că a „greșit” în momentul în care a spus că Viitorul se va bate la campionat. Patronul și antrenorul constănțenilor a analizat meciul cu Astra, pierdut în opinia sa din cauza problemelor arătate la finalizare: „Ei au avut două ocazii și au marcat, noi nu am făcut-o!”.

Am avut și noi ocaziile noastre în care puteam să marcăm! Nu am marcat, iar ei, la două șuturi pe poartă, au marcat. Ei au profitat. Noi am dominat meciul, ne-am creat ocazii, dar trebuie să fim mai buni în ultimii metri.

Am controlat meciul, dar trebuie să ai ceva în plus ca să îl și câștigi. Trebuie să fim mult mai agresivi în ultimii 30 de metri, să jucăm mult mai bine. Asta este, normal că nu sunt mulțumit de anumite lucruri. Mergem înainte.

Nu ne mai gândim la titlu! Am greșit când am spus (n.r. că ne batem la titlu)! Nimeni nu se gândește la titlu, nu avem valoarea necesară pentru a ne bate„, a declarat Gheorghe Hagi după meci.

Ianis Hagi: „E devreme, cred că toate echipele din play-off au șanse!”

Integralist în meciul de la Giurgiu, Ianis Hagi a declarat la final că speră ca el și colegii săi să se revanșeze în etapa următoare, când o vor întânli pe ASA Târgu Mureș. Dacă tatăl său spune că Viitorul nu poate lupta pentru titlu, Ianis e de altă părere. Mijlocașul spune că inclusiv ASA, echipa cu cel mai mic punctaj din play-off, se poate gândi la primul loc.

Mergem înainte și sperăm ca la Târgu Mureș să marcăm noi mai multe goluri și să câștigăm. Nu cred că e o persoană în club care să nu fie supărată după un astfel de meci. E normal să fie așa. Vrem să jucăm mai bine la Mureș. Astra e o echipă foarte bună de contraatac, cu jucători talentați. Cred totuși că toate cele șase echipe din play-off au șanse la titlu, e devreme să vorbim despre asta. Suntem pregătiți să ne batem la fiecare meci, dar depinde numai de noi să arătăm că putem câștiga aceste meciuri. Trebuie să fim mult mai atenți în apărare. Vom vedea„, a declarat Ianis Hagi după meci.

Cu victoria de sâmbătă seară, Astra face 29 de puncte și rămâne pe primul loc în Liga 1. Viitorul e pe locul 4 și poate ajunge pe poziția a 5-a dacă Steaua învinge mâine seară în Ștefan cel Mare, în meciul cu Dinamo.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×