Andrei Ionescu a semnat un contract pe patru luni cu FC Eindhoven

Redactor:
Andrei Pal
Andrei Ionescu a semnat un contract pe patru luni cu FC Eindhoven
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Ionescu, fost jucător la Universitatea Craiova și Steaua, a semnat un contract valabil până în vară cu FC Eindhoven, echipă care ocupă locul trei în liga a doua din Olanda

Liber de contract, Andrei Ionescu, ajuns la 28 de ani, a ales orașul Eindhoven pentru că în perioada junioratului s-a aflat timp de un an în Olanda și cunoaște bine cultura fotbalistică de acolo. Fostă campioană în 1954 și câștigătoare a Cupei Olandei în 1937, noua echipă a lui Andrei Ionescu nu a mai evoluat în Eredivisie de peste trei decenii.

Mijlocașul a făcut deja parte din lot la ultimele două meciuri, cu FC Oss, câștigat cu 4-0 pe teren propriu, și cu Almere, în deplasare, unde FC Eindhoven a învins cu 2-1. Cu toate acestea, fostul craiovean nu a apucat să debuteze.

„Îmi aștept rândul. De obicei, echipa câștigătoare nu se schimbă. Sunt venit de două săptămâni, iar echipa are patru victorii consecutive. Suntem pe locul 3, cu 47 de puncte, la două în spatele locului 2 și la 11 de primul loc, ocupat de Sparta Rotterdam. Va fi greu să-i ajungem, dar vom miza pe play-off. Vor mai putea promova încă două echipe. Avem o echipă care poate face față. Momentan am semnat până la vară, dar în functie de ce se va întâmpla, dacă vom promova sau nu, pot să prelungesc. Am avut mai multe discuții cu echipe și din alte țări, și din Asia, și din prima ligă din Belgia și Ungaria, dar am ales să vin aici. Cunosc orașul, am mulți prieteni și pentru mine, care vin după o pauză puțin cam mare, trebuie să joc. Și plus motivația este mult mai mare când lupți pentru un obiectiv clar”, a declarat Andrei Ionescu, pentru DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…