OFICIAL | Mihai Stoica a fost eliberat. „Sunt un om schimbat! Voi fi mereu cu Becali!” Prima reacție și ce spune de revenirea la Steaua

OFICIAL | Mihai Stoica a fost eliberat. "Sunt un om schimbat! Voi fi mereu cu Becali!" Prima reacție și ce spune de revenirea la Steaua

UPDATE 16:30  Mihai Stoica a fost eliberat în urmă cu câteva minute din penitenciarul Jilava și a oferit primele declarații presei. Condamnat la 3 ani și șase luni în „Dosarul Transferurilor”, fostul manager al Stelei a efectuat 713 zile din pedeapsă.

Stoica a vorbit despre revenirea la Steaua și a precizat că acest lucru se va întâmpla doar în condițiile impuse de lege.

„Acum sunt un om schimbat. Sper ca din pușcărie să ies doar cu calitățile. Eu sunt foarte adaptabil și în închisoare am câștigat prieteni și echilibru. Cât am fost în închisoare nu m-am bătut cu nimeni, nu am fost în depresie și nu am făcut greva foamei. Am respectat toți lucrătorii din penitenciar și pe colegii de acolo. Așa cum am fost afară, am fost și în penitenciar.

Pe mine mă interesează să văd ce pedeapsă complementară voi primi. Nu mi se interzice să activez în cadrul unui club, dar sunt anumite lucruri care nu le pot face. Până când o instanță nu se va pronunța în acest caz, nu voi face niciun pas. Există proceduri legale pe care le voi urma. Până atunci îmi rezerv dreptul de a păstra puțină tăcere.

Am trait astăzi emoții ca la dubla cu Rapid din 2006. Am avut posibilitatea să îmi îmbunătățesc cunoștiințele despre fotbal. Am avut mult timp liber și am urmărit multe meciuri. Am văzut și penalty-ul ratat de Messi în meciul de ieri seară. Deznodământul a fost fericit, cum a fost și atunci.  Vreau sa merg să îmi văd părinții acum, iar cand intru în masina vreau sa îl sun pe Gigi. Vreau să îi mulțumesc pentru că a pus mai presus de toate prietenia față de mine și cuvântul dat. Voi fi cu el mereu”, a declarat Mihai Stoica.

Pentru a veni în ajutorul lui MM Stoica, clubul Steaua i-a eliberat acestuia o adeverință prin care se arată dispusă să-l angajeze pe acesta imediat după ce va ieși din închisoare. Postul oferit este cel de manager sportiv, unul fără putere de decizie sau drept de semnătură. Documentul e semnat de președintele Valeriu Argăseală, iar în finalul său se preciza că „atribuțiile domnului Mihai Stoica vor respecta cu strictețe condițiile impuse de pedeapsa complementară„.


Fostul manager al FC Steaua Mihai Stoica va fi eliberat condiționat, a decis luni Tribunalul Ilfov

Magistrații Tribunalului Ilfov au decis luni că Mihai Stoica poate să fie eliberat condiționat, a transmis instanța.

Decizia este definitivă, iar magistrații „dispun punerea de îndată în libertate a condamnatului Stoica Mihai de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii”.

Judecătoria Sectorului 4 a decis în 4 ianuarie, că Mihai Stoica, fost manager al FC Steaua, poate fi eliberat condiționat, după ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de trei ani și șase luni primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.

Instanța a decis că Mihai Stoica îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat, admițând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul manager al FC Steaua îndeplinește fracția de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar și a desfășurat mai multe activități.

Cererea a ajuns la instanță în 9 decembrie 2015, după ce Comisia de la Penitenciarul Jilava a constatat că fostul manager general al FC Steaua întrunește condițiile necesare pentru a fi eliberat condiționat.

Mihai Stoica execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Curtea de Apel București i-a condamnat în 2014, alături de Stoica, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, și pe Gheorghe Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Între timp, Jean Pădureanu, George Copos, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu au fost eliberați condiționat.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SURPRIZĂ URIAȘĂ pentru judokanii de la Motiuashi. Ce le pregătește Violeta Beclea
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania