Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Cine minte? Stăncioiu îl acuză pe Hora că a simulat, jucătorul Pandurilor crede că i-au fost afectate ligamentele

Cine minte? Stăncioiu îl acuză pe Hora că a simulat, jucătorul Pandurilor crede că i-au fost afectate ligamentele

Reluarea Ligii 1 a adus un scandal încă de la primul joc. Pandurii Tg. Jiu a câștigat meciul din deplasare cu ASA Tg. Mureș după un penalty acordat de arbitrul Cristi Balaj. Lovitura de pedeapsă a fost acordată la semnalizarea asistentului după ce portarul mureșenilor, Eduard Stăncioiu, a avut o intervenție ce a părut dură asupra lui Ioan Hora, atacantul gorjenilor. Deși în primă fază impresia a fost că Hora a simulat, reluările posturilor TV au arătat contactul violent între cei doi, iar decizia lui Balaj a fost acoperită de regulament.
Cine minte? Stăncioiu îl acuză pe Hora că a simulat, jucătorul Pandurilor crede că i-au fost afectate ligamentele
  • Portarul lui ASA Tg. Mureș îl acuză pe Ioan Hora că a simulat accidentarea care a dus la acordarea penalty-ului în ASA – Pandurii 0-1
  • Staff-ul medical al gorjenilor spune că atacantul are o entorsă în urma contactului și suspectează că i-au fost afectate ligamentele

Reluarea Ligii 1 a adus un scandal încă de la primul joc. Pandurii Tg. Jiu a câștigat meciul din deplasare cu ASA Tg. Mureș după un penalty acordat de arbitrul Cristi Balaj. Lovitura de pedeapsă a fost acordată la semnalizarea asistentului după ce portarul mureșenilor, Eduard Stăncioiu, a avut o intervenție ce a părut dură asupra lui Ioan Hora, atacantul gorjenilor. Deși în primă fază impresia a fost că Hora a simulat, reluările posturilor TV au arătat contactul violent între cei doi, iar decizia lui Balaj a fost acoperită de regulament.

Printre cei care nu au vrut să accepte decizia lui Balaj a fost chiar Stăncioiu, portar care a avut un discurs violent. „Nu mă deranjează greșelile, nu mă deranjează nici că anul trecut s-a dat, la fel, un penalty inventat Pandurilor. Mă deranjează atitudinea arogantă pe care o au față de noi, jucătorii. Suntem tratați ca niște sclavi. Cred că am văzut reluarea de 20 de ori în vestiar. În niciun moment nu m-am uitat la adversar, în niciun moment nu m-am uitat la picioarele lui Horică. Tot timpul m-am uitat la minge. M-am protejat, m-am strâns, nu am ridicat piciorul să-l lovesc. Îl cunosc pe Horică, este prietenul meu și un băiat corect, dar a fost foarte urâtă decizia staff-ului, sau cine a luat-o, de a intra pe teren, apoi să iasă după câteva secunde șchiopătând. Astfel de lucruri se fac la grădiniță„, a spus Stăncioiu.

Primul verdict: entorsă. Mâine verifică dacă i-au fost afectate ligamentele

În ciuda declarațiilor, situația lui Ioan Hora este foarte serioasă. Bănuielile că ar fi fost vorba despre o simulare sunt demontate de staff-ul medical al celor de la Pandurii. Primul verdict pus de medici este cel de entorsă, iar fotbalistul urmează să facă investigații suplimentare în cursul zilei de luni, medicul având suspiciuni cum că i-au fost afectate ligamentele. O eventuală accidentare mai serioasă poate să îl afecteze și pe Anghel Iordănescu, cel care îl lua în calcul pe Hora pentru Euro. Golgheterul campionatului în acest moment, cu 12 reușite, Hora a impresionat în cantonamentul echipei naționale din Turcia, acolo unde a înscris două goluri în amicalele cu Zimbru Chișinău și cu Beroe Stara Zagora

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro