Motivul REAL pentru care Găman a refuzat Steaua! Fundașul, aproape de un transfer în străinătate: unde poate ajunge

  • Publicat:
  • Actualizat:

Valerică Găman s-a aflat și el pe lista Stelei în această iarnă, dar în cele din urmă fundașul nu a mai ajuns sub comanda lui Reghecampf. Finanțatorul Gigi Becali declara că jucătorul Astrei a cerut 300.000 de euro la semnătură și un salariu lunar de 25.000 de euro, fapt ce a dus la încheierea negocierilor.

Intrat în ultimele șase luni de contract cu Astra, Găman ar putea ajunge la Ludogoreț. Presa bulgară scrie că formația la care activează Moți, Prepeliță și Keșeru este interesată de serviciile fundașului central în vârstă de 26 de ani.

„Ludogoreț caută un fundaș central, iar antrenorii îl vor pe Găman, de la Astra. Jucătorul a fost urmărit în două rânduri de directorul sportiv al clubului”, notează cei de la sportal.bg.

23 de meciuri și 2 goluri. Acestea sunt cifrele lui Valerică Găman în acest sezon
1,8 milioane de euro este cota de piață a fundașului, conform transfermarkt.de

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori

Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României

Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!

VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul

O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare