RUPTURĂ‚ | Pancu nu s-a prezentat în cantonamentul echipei FC Voluntari. Dragomir: „M-a sunat într-o noapte”. Ganea: „Iau o decizie săptămâna viitoare”. Cum a reacționat jucătorul

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Daniel Pancu a reacționat și spune că din punctul său de vedere nu există nicio problemă și că a lipsit de la prezentarea lui Ionel Ganea din pricina unor probleme personale.

„Din punctul meu de vedere nu este nicio problemă. Eu l-am sunat pe Dumitru Dragomir să îi spun că am niște probleme medicale și niste probleme personale și că nu pot veni la prezentarea lui Ganea ca antrenor la FC Voluntari. Am fost accidentat, și acum mă doare piciorul. S-a luat decizia ca eu și încă patru jucători, care sunt, la fel ca și mine, accidentați, să rămânem acasă, ca să ne recuperăm. Singura problemă, din punctul meu de vedere, e că am pierdut aceste două săptămâni de pregătire, dar le voi recupera”, a declarat Daniel Pancu pentru ProSport.


FC Voluntari a transferat masiv în această pauză competițională, însă echipa de pe penultimul loc al Ligii 1 este pe cale să-l piardă pe Daniel Pancu, unul dintre jucătorii emblematici ai fotbalului românesc de după Revoluție.

Dacă în decembrie s-a avansat ipoteza reîntoarcerii fostului internațional la Rapid, informație confirmată pentru ProSport de un oficial al grupării FC Voluntari, Pancu stă acum în cumpănă dacă să mai continue sau nu alături de formația pregătită până de curând de Gheorghe Mulțescu. Președintele grupării din Ilfov, Dumitru Dragomir, a dezvăluit miercuri dimineața, în cadrul emisiunii ProSport LIVE, că atacantul în vârstă de 38 de ani nu se află în cantonamentul din Antalya (Turcia), alături de elevii lui Ionel Ganea, și că prezența sa la echipă atârnă acum de voința noului antrenor, Ionel Ganea. „Pancu nu este la echipă în acest moment, m-a sunat pe mine într-o noapte, mi-a spus că are o problemă și că nu are cum să vină. Decizia în privința lui Pancu îi aparține lui Ionel Ganea. Dar, după părerea mea, Ganea va conta în retur pe jucătorii care au făcut pregătirea”, anticipează fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, acum oficial la FC Voluntari.

Contactat de ProSport, Ionel Ganea a comunicat subtil faptul că nu se va mai baza pe colegul său din atacul echipei Rapid care în 1999 cucerea titlul în Liga 1. „Eu sunt în cantonament. Pe mine nu mă interesează un singur jucător, pe mine mă interesează echipa. Voi lua o decizie în privința lui Pancu săptămâna viitoare”, s-a limitat să spună fostul antrenor de la Dunărea Călărași.

Nu e la primul episod de acest gen

Episodul de la Voluntari are „semnalmentele” altor momente pline de suspans din cariera lui Daniel Pancu. În octombrie 2003, după meciul de Liga Campionilor Chelsea – Beșktaș, fotbalistul din Iași nu a mai ajuns pe Aeroportul Heathrow, la plecarea trupei lui Mircea Lucescu. Tehnicianul l-a sunat, dar Pancu avea telefonul închis. Când a văzut că nu primește vreun feed-back, Il Luce i-a telefonat lui Adrian Mutu, pe atunci la Chelsea. Cu reacție ca întotdeauna, piteșteanul a avut răspunsul pregătit, spunându-i antrenorurului român că-și aduce el prietenul spre aeroport, însă traficul spre Heathrow i-a făcut să întârzie. Pancu și Mutu petrecuseră de fapt toată noaptea, iar alarma ceasului nu le-a mai mișcat niciun mușchi al feței. La următorul meci al lui Beșiktaș, în campionat, Lucescu l-a lăsat pe Pancone în tribune, chiar în sectorul destinat echipei adverse, Elazigspor.

La meciul retur, Beșiktaș – Chelesea, jucat în Germania, pe AufSchalke din Gelsenkirchen, Daniel Pancu a ieșit după meci și a închiriat restaurantul unui neamț. Împreună cu baschetbalistul Cătălin Burlacu, prietenul său, Pancu a petrecut toată noaptea, iar la ora 3:00 l-a sunat pe Lucescu spunându-i: „Eu mă retrag din fotbal și nu mă mai întorc în Turcia”.

 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare