Ciclism | Eduard Novak, singurul campion paralimpic al României, va participa la Turul Valenciei

Redactor:
Razvan Hriscu
Ciclism | Eduard Novak, singurul campion paralimpic al României, va participa la Turul Valenciei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eduard Carol Novak, singurul campion paralimpic din istoria României, va participa, de miercuri, la Turul Valenciei, competiție la care s-au înscris și opt echipe din World Pro Tour, informează, într-un comunicat de presă, echipa Tușnad Cycling Team.

Novak, primul sportiv cu dizabilități din lume care va concura împotriva unor sportivi din elita ciclismului, va fi însoțit, în cursă, de șapte colegi de la Tușnad Cycling Team, singura echipă continentală (al treilea eșalon valoric pe plan mondial) din România.

„Ne vom duela cu cei mai buni cicliști din lume. Pentru mine, va fi un moment cu totul special. Cursa reprezintă și un mesaj social, o dovadă că și sportivii cu dizabilități pot concura alături de cei normali. Îmi doresc enorm să termin competiția, va fi foarte dificil, dar nimic nu este imposibil in viață”, a declarat Eduard Carol Novak, aflat în cantonament, alături de colegii lui, în Spania.

La competiția de la Valencia, vor participa nume sonore din acest sport, precum Fabio Aru (câștigătorul Turului Spaniei 2015, vicecampionul Turului Italiei 2015), și 8 din cele 16 echipe aflate în elita ciclismului mondial: Astana (câștigătoarea Turului Italiei 2015), Cannondale Pro Cycling, Etixx-Quick Step, IAM Cycling, Movistar Team (câștigătoarea Turului Franței și a Turului Spaniei 2015), Team Katusha, Team Lotto NL-Jumbo și Team Sky.

„Obiectivul nostru este să terminăm cursa și, dacă situația de moment va fi favorabilă, să ne implicăm și în evadări deoarece vrem ca lumea să audă de ciclismul din România”, a mai precizat campionul paralimpic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…