EURO 2016 | „Magicianul” Claude Onesta se pregătește să părăsească banca tehnică a Franței!

EURO 2016 | "Magicianul" Claude Onesta se pregătește să părăsească banca tehnică a Franței!

Franța a fost eliminată în mod suprinzător de la Campionatul European de handbal masculin din Polonia, după ce a pierdut, miercuri seara, cu 29-24 în fața Norvegiei. „Experții” s-au clasat pe locul 3 într-o grupă în care s-au calificat Norvegia și Croația. Claude Onesta a lăsat să se înțeleagă, chiar înaintea aecstei eliminări, că se pregătește să părăsească naționala Franței după Mondialul din 2017, pe care țara sa îl va organiza.

Claude Onesta (59 ani) este unul dintre monumentele handbalului masculin mondial. Ceea ce a reușit el în 15 ani pe banca tehnică a Franței nu a mai realizat nimeni de-a lungul timpului, adică să câștige 8 titluri majore (2 la Jocurile Olimpice, 3 la Campionatul Mondial și 3 la Campionatul European), toate ca antrenor principal. Chiar înaintea înfrângerii de miercuri seara, selecționerul francez a lăsat să se înțeleagă că va părăsi banca tehnică. Onesta nu a oficializat nimic, dar presa din Hexagon a speculat faptul că antrenorul își va încheia povestea de succes după Mondial din 2017, care va fi organizat de Franța! Adică o ieșire din scenă chiar pe teren propriu.

Semnalele au fost vizibile și la Campionatul European din Polonia, unde Claude Onesta a fost surprins în timpul jocurilor într-un rol mai degrabă al unui director tehnic, al unui manager fără implicații din punct de vedere tehnico-tactic. A stat pasiv mai mereu pe bancă, chiar și în momentele delicate cum au fost cele de la ultimul joc cu Norvegia. O mare parte din atribuțiile selecționerului au căzut pe umerii lui Didier Dinart. Adjunctul lui Onesta a avut un „rol considerabil extins”, după cum a susținut ladepeche.fr.

Dinart este pregătit pentru a prelua comanda de la Onesta

Pentru Claude Onesta lucrurile sunt cât se poate de clare. Își pregătește ieșirea din scenă, dar nu vrea să plece oricum, ci să lase lucrurile așezate în urma lui, astfel încât Franța să rămână numărul 1 în handbalul masculin. „Nu vreau ca prin plecarea mea să generez vreo criză sau vreun război de succesiune”, a declarat Onesta.

Didier Dinart este văzut cel mai probabil succesor al lui Claude Onesta pe banca tehnică a Franței. Fostul apărător al „Experților” a fost cooptat în staff-ul tehnic încă de acum 2 ani, când a avut sarcini precise, să aibă grijă de sistemul de apărare. Didier Dinart a debutat cu un mare succes alături de Onesta și Sylvain Nouet, care a fost „secundul” din 2001. „Mâna dreaptă” a lui Claude Onesta a plecat însă din staff după turneul final din Danemarca, astfel că Dinart a fost avansat la gradul de „adjunct”, începând cu Mondialul din Qatar (2015), unde Franța a triumfat din nou.

La Campionatul European din Polonia, Didier Dinart a dat impresia că a fost mai mult decât numărul 2 în staff-ul tehnic, iar acest lucru s-a văzut atât din reacțiile antrenorilor pe banca tehnică, dar a fost evidențiat și în Franța, în urma dezvăluirilor făcute chiar de jucători. Kentin Mahe a susținut că Dinart s-a ocupat mult de aspectul tactic la acest turneu final, în timp ce Onesta a ținut legătura cu mass-media, iar la echipă s-a implicat mai mult din punct de vedere mental, în special prin anumite discursuri înaintea jocurilor.

Claude Onesta a mers pe această formulă cu orice risc, căutând probabil să-l pună pe Dinart în absolut toate ipostazele. Deocamdată, experimentul nu a condus la rezultatul așteptat, încă o medalie de aur, dar probabil că pe termen lung Franța va avea de câștigat. Fostul stâlp al apărării franceze a părut puțin stresat în noua postură, dar cu siguranță că Europeanul din Polonia i-a fost „servit” ca o lecție. Un lucru este însă tot mai evident: Onesta este tot mai aproape de clipa retragerii, una care pare șocantă la prima vedere. Așa cum s-a întâmplat la începutul acestui mileniu cu Daniel Constantini.

După eliminarea Franței, Spania a devenit principala favorită la câștigarea Campionatului European. Ibericii vor juca vineri (ora 22:00) în a doua semifinală cu echipa Croației. Prima semifinală va fi între suprizele Germania și Norvegia, care va începe de la ora 19:30.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania