Dispută Steaua vs FRF. Rednic: „Fraierii vin acum la națională, șmecherii merg direct la Euro”. Reacția lui Șumudică

Redactor:
Razvan Hriscu
Dispută Steaua vs FRF. Rednic:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Disputa dintre Steaua și Federația Română de Fotbal pe tema jucătorilor convocați pentru turneul de pregătire din Turcia naște reacții printre rivalele Stelei în lupta pentru titlu.

Aflat în Cipru, în cantonament, Mircea Rednic spune că atitudinea oficialilor campioanei din sezonul trecut reprezintă „o lipsă de respect”. „Noi respectăm echipa națională și ne-am conformat solicitărilor primite. Fotbaliștii noștri sunt în drum spre Antalya. Nu mi se pare normal, însă, ca alți antrenori să refuze să lase jucătorii la națională. Mi se pare o lipsă de respect față de mine, ca antrenor, și față de jucători. E o lipsă de respect și față de echipa națională”, a declarat, luni la prânz, antrenorul lui Dinamo pentru Mediafax.

Rednic spune că Dinamo va monitoriza atent situația în următoarele 24 de ore: „Dacă jucătorii Stelei nu vor veni, ne vom gândi și noi serios la o soluție. Cred, totuși, că ei vor veni până la urmă. Dacă nu, ar fi un moment delicat. Eu am discutat cu Anghel Iordănescu și l-am rugat să-mi lase jucătorii la amicalul de marți (n.red. – contra lui Aris Limassol), dar el m-a refuzat. Mi-a zis că o să sară Steaua, să protesteze. Era vorba de o singură zi. Nu mai înțeleg nimic. Noi am fost refuzați, iar alții pot să nu trimită? Nu e normal. Fraierii vin la acțiunile echipei naționale, iar șmecherii merg direct la Euro„.

Din lotul lui Dinamo, Steliano Filip, Ionuț Nedelcearu și Dorin Rotariu sunt convocați pentru acțiunea echipei naționale, între 25 ianuarie și 6 februarie, în Antalya

Șumudică: „Sunt mândru când am jucători convocați la națională”
Marius Șumudică, antrenorul liderului din Liga 1, Astra Giurgiu, a declarat, luni, pentru Mediafax, că se simte mândru ca antrenor atunci când are mulți jucători convocați.

„Pentru mine, ca antrenor, este o mândrie să am cât mai mulți jucători la națională. Poate fi deranjant să-ți plece mulți jucători la lot în același timp, dar noi suntem de mult timp împreună și avem relațiile de joc închegate. Convocarea la națională ar trebui să fie o mândrie și pentru jucători„, a declarat, luni, Șumudică pentru Mediafax.

Anghel Iordănescu a convocat patru jucători de la Astra pentru turneul de pregătire din Antalya: Silviu Lung, Valerică Găman, Gabriel Enache, Denis Alibec.

Constantin Budescu a fost convocat inițial, dar nu va participa la cantonamentul naționalei, deoarece urmează să se transfere în China, potrivit informațiilor publicate de ProSport.

Naționala României va juca trei meciuri, cu adversari neconfirmați deocamdată oficial, în stagiul de pregătire din Antalya. Cantonamentul a început astăzi și se va termina pe 6 februarie.

Steaua a avut, inițial, șase jucători convocați de Iordănescu pentru acțiunea din Turcia.Ulterior, conducerea clubului s-a înțeles cu FRF ca doar patru dintre ei să vină la lot, dar și această variantă a picat. Steaua a propus o soluție de compromis: trei jucători să vină la națională în prima săptămână și alți trei, în a doua săptămână. Până la urmă, clubul Steaua n-a mai trimis niciun jucător.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Marea lovitură pentru Traian BĂSESCU. Abia acum s-a aflat ce s-a întâmplat: I-AU ATACAT familia
Marea lovitură pentru Traian BĂSESCU. Abia acum s-a aflat ce s-a întâmplat: I-AU ATACAT familia
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×