FOTO | „Câinii” au efectuat vizita medicală! Ekeng: „Dinamo e un club important, nu am ezitat să semnez”

FOTO |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul camerunez Patrick Claude Ekeng Ekeng, a declarat, marți, la Institutul Național de Medicină Sportivă, că Dinamo este un club important și că nu a stat prea mult pe gânduri până a semnat contractul.

„Am fost atras de către antrenor care mi-a vorbit și mi-am spus că ar fi o provocare pentru mine. Nu l-am cunoscut până acum personal pe Mircea Rednic, dar m-a sunat și am avut o comunicare bună cu el. Cred că totul va merge bine. Este un club pe care îl cunoaște toată lume. Dinamo este un club important. Nu am ezitat prea mult, am venit și gata. Mi-am spus că poate fi o experiență bună. Cunosc trei-patru jucători de aici, pe Essombe, care a jucat în Franța, Fai, care a plecat ieri, Mevlja, cu care am jucat în Elveția, și sunt și alții pe care i-am văzut deja jucând. Am văzut meciuri cu Steaua, mi s-a spus că este o echipă mare, că cele două sunt rivale și că Dinamo își dorește primul loc în campionat. Am fost cucerit de această idee”, a spus jucătorul după ce a efectuat vizita medicală.

Ekeng a fost coleg la Cordoba cu Florin Andone, care i-a vorbit despre Dinamo: „Am fost coleg cu Florin Andone, este un băiat de treabă și este amabil. Mi-a explicat puțin despre Dinamo, dar i-am spus că nu folosește la nimic, că voi veni aici și voi încerca”.

În vârstă de 25 de ani, Ekeng Ekeng a evoluat ultima oară pentru clubul spaniol Cordoba CF, pentru care a adunat 14 meciuri și a marcat un gol în Primera Division. Mijlocașul camerunez și-a început cariera în Europa la clubul francez Le Mans și a mai jucat pentru Rodez (Franța) și Lausanne (Elveția).

Portarul Victor Râmniceanu a afirmat că nu îi este frică de concurență, și că antrenorul Mircea Rednic l-a determinat să semneze cu Dinamo: „A fost dorința mea să plec de la Viitorul, nu m-a dat nimeni afară. Nu îmi e frică de concurență. Am avut oferte de la mai multe cluburi, dar în decizia mea a avut un cuvânt de spus și antrenorul Mircea Rednic. Așa am fost determinat să vin la Dinamo. Până acum nu am mai jucat într-un derbi chiar dacă am mai fost în lotul lui Dinamo în trecut. Steaua ar fi un adversar bun pentru noi în cupă. Mi-aș dori să îi batem să ajungem în finală și să câștigăm cupa. Steaua avea șanse la titlu și înainte, au fost însă niște lucruri acolo, nu știu exact și nici nu mă interesează”.

Din lotul echipei Dinamo care a efectuat marți dimineața vizita medicală la INMH a lipsit portarul Iustin Popescu, Bogdan Gavrilă, Patrick Petre și Collins Fai, care a plecat luni în Belgia pentru a semna un contract cu Standard Liege.

Jucătorii dinamoviști prezenți la Institutul Național de Medicină Sportivă: Vitautas Cerniauskas, Gabriel Abraham, Victor Rîmniceanu, Vlad Muțiu (portari), Andrei Marc, Miha Mevlja, Ante Puljici, Steliano Filip, Laurențiu Corbu, Constantin Dima, Vlad Georgescu, Alin Dudea (fundași); Cosmin Matei, Paul Anton, Ionuț Nedelcearu, Antun Palici, Ionuț Șerban, Dorin Rotariu, Andrei Tîrcoveanu, Valentin Lazăr, Valentin Costache (mijlocași); Robert Moldoveanu, Patrick Claude Ekeng, Harlem Gnohere și Marcel Essombe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…