Nou eșec pentru Academia Hagi? Incredibil: fotbalistul vândut pe 1 milion de euro a jucat 30 de minute în 20 de etape în Italia

Nou eșec pentru Academia Hagi? Incredibil: fotbalistul vândut pe 1 milion de euro a jucat 30 de minute în 20 de etape în Italia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Academia de Fotbal Gheorghe Hagi produce fotbaliști pe bandă rulantă însă, cu foarte puține excepții, nu toți reușesc să se adapteze în momentul în care schimbă tricoul și joacă pentru echipe din străinătate. Unul dintre cele mai importante transferuri făcute de Hagi recent, trecerea lui Alexandru Mitriță de la Viitorul la formația de Serie B Pescara a fost o adevărată afacere pentru constănțeni. Hagi a primit la începutul verii anului 2015 circa un milion de euro în schimbul lui Mitriță, cel care venea în acel moment după un sezon foarte bun și era considerat drept unul dintre cei mai buni dribleri din Liga 1.

Cu toate că Pescara merge bine în campionat și se află pe locul 6 după 20 de etape, țintind astfel promovarea în primul eșalon valoric al Italiei, Alexandru Mitriță traversează o perioadă foarte slabă. În acest sezon, mijlocașul ofensiv a intrat pe teren doar în două partide, ambele înfrângeri. Mitriță a jucat 18 minute în meciul cu Ascoli (1-3) și alte 12 minute în cel cu Novara (0-1). Mitriță a mai jucat în tricoul echipei mari și în turul trei al Cupei Italiei, 35 de minute în înfrângerea 4-1 cu Torino.

Aurelian Chițu, cea mai mare „țeapă” dată de Viitorul

Pe când avea 22 de ani, Aurelian Chițu prindea un transfer important în străinătate imediat după ce făcea un sezon bun în tricoul Viitorului. Echipa franceză Valenciennes plătea constănțenilor 700.000 de euro pentru fotbalist și îi oferea acestuia un salariu mult peste ceea ce câștiga în România: 20.000 de euro pe sezon. Totuși, transferul a fost unul complet ratat pentru francezi, Chițu nu s-a adaptat deloc în Hexagon, a fost împrumutat în Grecia și mai apoi revenea în România, la Astra Giurgiu, înainte să ajungă din nou la Viitorul.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…