Tadici îi răspunde Cristinei Neagu: „Să fie sănătoasă și să aibă un Crăciun fericit, nu m-am referit la ea!”

Redactor:
Adina Oșan
Tadici îi răspunde Cristinei Neagu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul antrenor al naționalei de handbal feminin Gheorghe Tadici a declarat, mircuri, pentru MEDIAFAX, că îi urează un Crăciun fericit Cristinei Neagu și a precizat că nu s-a referit la ea, după ce handbalista a spus că unele afirmații ale tehnicianului la adresa echipei au fost jignitoare.

„Îi doresc Cristinei Neagu să fie sănătoasă și să aibă Crăciun fericit. La fel, le doresc și celorlalte fete din națională, le felicit pentru medalie. Respect părerea fiecăruia, iar dacă Neagu a spus toate acele lucruri, e părerea ei. Mie nu-mi pare rău, sunt târșit, trecut prin din astea, îi respect părerea, dar pot spune că nu m-am referit la ea cu ce am spus. Nici nu-mi pare rău, nici nu mă afectează. Nu știu care fete din națională s-au simțit mai jignite, dar poate cele care s-au simțit cel mai jignite, de fapt, la ele mă refeream„, a declarat antrenorul Gheorghe Tadici.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, liderul naționalei feminine, Cristina Neagu, a răspuns afirmației fostului selecționer Gheorghe Tadici, potrivit căreia, în 2014, când era antrenorul reprezentativei a fost întrebat după un meci de „un ospătar” dacă le mai dă voie (jucătoarelor – n.r.) „și la a treia, și la a patra”, făcând referire la consumul de alcool.

Am vorbit cu fetele din echipă să ne dăm seama la ce se referă și ne-am dat seama că e vorba despre Baia Mare, în 2014, la banchetul de după meciul retur cu Belarus, în urma căruia ne-am calificat la Europenele de anul trecut. Obținusem victorii și în tur, și în retur, era toată lumea fericită. Absolut toată lumea intra în vacanța de vară, era final de sezon, eram la banchetul de după meci, după care toată lumea pleca acasă, se încheiase cantonamentul și acțiunea naționalei. Dacă nici la un astfel de banchet, de final de sezon, organizat de ai noștri, nu poți sărbători o calificare și intrarea în vacanță, atunci când? Era o petrecere, nu aveam antrenament sau meci a doua zi, totul se petrecea între noi, nu eram în Piața Universității. Nu mi se pare corect ce a spus la TV fostul antrenor, acum când nu mai lucrează cu noi. De ce nu a spus atunci? Și nu se face așa ceva, chiar dacă e după un an și jumătate. Aștepți la colț prima înfrângere cu noul antrenor și faci așa ceva. A fost urât, a lucrat cu noi și noi cu el, până la urmă am împărțit totul. Fix așa ar fi arătat naționala pe viitor, cum ne-a creat impresia, dacă nu ajungeam acum pe podium. Și dacă nu luam medalie acum, eu tot aș fi ieșit să-mi spun părerea despre cum s-a purtat, pentru că în timpul Mondialelor am evitat asta. Știu cu cine lucrez, ce fete avem în echipă, dar poate e timpul să vorbim, am fost prea mult tăcute. Sper ca și fetele să se apere de acum, pentru că nu avem de ce să nu fim mândre, nu am greșit cu nimic. A face o petrecere la un final de sezon e normal. Și, să mă ierte Dumnezeu, nu mai avem 15 ani, suntem femei în toată firea. Dacă vrem să petrecem, o facem, fiecare își asumă ce facem, nu suntem copii. Eu nu am auzit și nu cunosc în toată cariera să fi fost astfel de probleme la echipa națională. Nu sunt de acord și nu permit să fim astfel tratate. Ce legătură avea meciul cu Spania de acum cu ce a fost în urmă cu un an și jumătate la Baia Mare?”, a declarat Cristina Neagu, în interviul acordat MEDIAFAX.

Ea a mai afirmat că jucătoarele din echipa națională s-au simțit jignite după ce au aflat despre afirmațiile fostului antrenor Gheorghe Tadici. „Starea în care am fost toate atunci așa s-ar numi într-un cuvânt: jignire. Ne-am așezat toate și am vorbit, știm bine ce se scrie despre noi când jucăm slab, dar eu nu suport când cineva vorbește rău de noi și de națională, când știu cât muncim. Iar pe domnul Tadici, care a afirmat că dau în antrenorii români, l-aș întreba ce comentarii poate avea un om despre educația altcuiva, când el vorbea cu o națională feminină cu „bă, fetelor”, că doar a văzut toată lumea atâția ani. Am respectat toți antrenorii români cu care am lucrat, am învățat de la fiecare, și pentru teren, și pentru viață, iar pentru asta merită respect și, tocmai pentru că știu că i-am respectat, nu permit nimănui să vorbească de educația și caracterul meu în handbal. Aici e vorba și de părinții mei, de familia mea, de acolo vin, ei m-au educat. Am niște părinți minunați, ei cum s-au simțit oare când au auzit acele cuvinte? Este adevărat, am o personalitate puternică și mi-a plăcut tot timpul să învăț, iar asta poate nu a fost pe placul tuturor. Iar declarațiile mele de acum nu le consider ca o înfruntare cu fostul antrenor, ci pur și simplu am dorit să cunoască toată lumea și părerea mea, e normal să spun ce s-a întâmplat„, a mai spus Neagu.

Naționala României a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din Danemarca, încheiat duminică, pe banca tehnică a reprezentativei aflându-se, în premieră, un antrenor străin – suedezul Tomas Ryde.
Acesta i-a succedat în funcție, începând cu luna martie 2015, lui Gheorghe Tadici.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri